Ţine cât ţine...

Am fost martor al unor întâmplări (de fapt, deloc întâmplătoare) care au transformat ultimul weekend într-unul cu adevărat memorabil. Mai întâi, cursa de Moto GP în care se aştepta ca Marc Marquez că devină recordman absolut la numărul de victorii consecutive, cele zece de până acum (adică toate cursele din actualul sezon!) constituind şi ele un record, dar pe care Marquez în împarte cu alţi doi motociclişti celebri. Ei bine, deşi pleca din pole position, având aşadar un avantaj încă din start, Marquez a obţinut doar un amărât de loc 4, neprinzând nici măcar podiumul! A fost o cursă absolut nebună, în care „Il Dottore” (ăsta e pe bune, n-are nici un plagiat în CV!) l-a bătut direct pe Marquez, confruntarea dintre cei doi fiind realmente electrizantă. Îmi pare rău pentru Marquez, dar mă bucur enorm pentru Rossi, poate cel mai spectaculos competitor din istoria motociclismului. A fost, înainte de orice, dovada că orice chestie ţine cât ţine, dar până la urmă tot crapă. 

Cam în acelaşi fel au stat lucrurile şi în finala turneului de tenis de la Cincinatti (ăla masculin, că despre feminin chiar nu-mi face plăcere să mai scriu, după ce Sharapova a distrus-o iar pe Halep), unde s-au întâlnit Ferrer şi Federer. Un „bătrân” de 33 de ani, Federer, şi un „june” de numai 32 de ani! Federer a făcut instrucţie cam toată săptămâna, cel mai hazliu meci al său fiind semifinala cu o gloabă canadiană, Raonic, care în afară de serviciul de măciucar n-are nici un argument pentru a fi numit tenismen. Ei bine, după un set câştigat de Federer cu 6-3, a început dezastrul: 0-5, apoi 1-6 în setul 2. Ca fan al său, vă jur că n-am avut nici un fel de emoţii: era clar că Federer e cu 2, 3, poate 14 clase peste Ferrer. Astfel că finalul a fost cel aşteptat. Prilej cu care scorul întâlnirilor Federer – Ferrer a ajuns la... 17-0! Pe Ferrer, aşadar, gloria l-a ţinut preţ de un set. Pe Federer, de vreo 16 ani.