Gabriel MANȚĂ

Mercato este un termen introdus de italieni şi preluat mai peste tot în lumea fotbalului. Dar parcă niciodată piaţa italiană de jucători n-a fost mai aproape de piaţa-piaţă, aia cu legume şi zarzavat. Anumite conotaţii ale cuvântului “legumă” nici măcar nu sunt întâmplătoare. Pe vremuri existau şi produse de lux la mercato, acum se cumpără mult leuştean şi roşii de-alea trecute, pentru ciorbă. Pentru una care apoi se va reîncălzi inevitabil. Italienii au făcut o statistică a transferurilor până în acest moment, comparând-o cu ce s-a întâmplat în celelalte campionate importante. A ieşit ceva absolut aiuritor. Să vedem…

În Serie A cică s-au efectuat aproximativ… 1.300 de transferuri!!! Cam 800 cu 500 sunt achiziţiile, respectiv vânzările. Un număr uriaş, să convenim, chiar şi fără să ştim cum s-au mişcat lucrurile în celelalte campionate, alea de referinţă. Iar multe dintre aceste mutări, fie veniri, fie plecări, sunt împrumuturi ori la parametrul zero. Sau, ca s-o spunem pe şleau, cârpeli. Dar, pe de altă parte, nici nu pot lăsa aceste cifre neinvestigate din punct de vedere matematic. În Seria A sunt 20 de echipe, iar un lot are, să zicem 24 de jucători. Dacă presupunem că fiecare echipă procedează ca în scheciul lui Toma Caragiu (“m-am îndrăgostit de alt harem!”), adică îşi schimbă întreg lotul, rezultă 48 de mutări per club. Înmulţit cu 20 de cluburi, egal… sub 1000! Şi-atunci, cum se explică aceste 1300 de transferuri înregistrate la Ligă? Mă gândesc că atunci când împrumutul lui Piovaccari expiră, iar clubul-mamă îl împrumută în altă parte, sunt deja două mutări care nu afectează deloc lotul respectivului club. În plus, nu se specifică în această statistică dacă o parte dintre plecări nu coincid cumva cu unele veniri, cu alte cuvinte dubla înregistrare a unui transfer intern, între două cluburi de Serie A. În fine, să trecem peste asta şi să aruncăm o privire şi peste cifrele (uşor rotunjite) din celelalte campionate: Bundesliga – 370, Ligue 1 – 380, Premier League – 400, La Liga – 440. Pare ceva mai rezonabil, iar dacă adăugăm în ecuaţie şi sumele plătite/achitate, doar francezii au balanţa pe plus. La polul opus sunt englezii, care continuă să cumpere scump, inclusiv la nivelul echipelor fără pretenţii de mare performanţă.