Gabriel MANȚĂ

Moment special la Mundialul brazilian, s-a stabilit Big Four-ul, că tot scriu înaintea semifinalei masculine de la Wimbledon (despre aceasta, în rubrica de miercuri). Între aceste prime sau ultime patru selecţionate, depinde unde ne situăm, se află cele mai bune naţionale, dintotdeauna, din America de Sud, apoi a doua cea mai titrată din Europa, iar în completarea careului – cea mai importantă naţiune din fotbal care n-a câştigat vreodată titlul mondial. Ca să fie şi palpitante, în semifinale se încrucişează reprezentantele celor două continente. Brazilia, cea care îşi atrăsese antipatia multor admiratori tradiţionali, se prezintă fără Neymar, diamantul coroanei. Felul în care a fost scos din joc de columbianul Zuniga parcă ne-a întors la sentimente mai bune pentru brazilieni, ce vor trebui să dezvăluie resurse nebănuite pentru a suplini această lipsă. Dar, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, căpitanul Thiago Silva este lovit de o suspendare pentru două “galbene”, aşa că nu-i de mirare că Germania a trecut în faţă la cotaţiile bookmaker-ilor, cam 2,50 faţă de 2,80. Nemţii n-au decât probleme minore de efectiv, iar lotul le permite variante şi pe parcursul meciului. Ar putea fi momentul lor, dar ştiţi cum e la fotbal când totul converge spre o anumită concluzie…

Dincolo, Argentina şi-a valorificat cu parcimonie parcursul, numai cu victorii la limită, precum şi cu anumite doze de şansă, legate, ceea ce ne-ar putea induce impresia că ar putea fi vara tangoului. Bineînţeles, peste toate, implicarea şi dorinţa arătate de Messi, cu totul altele decât în sezonul de primăvară la Barcelona. Locotenenţii di Maria şi Aguero au cam dispărut din peisaj. În puţinele minute jucate în sferturi, di Maria a şutat de patru ori în primul adversar, iar la acea pasă filtrantă găsită de Messi (de vreo 40 de metri!), n-a găsit progresia justă. Dar cei rămaşi datori pot ieşi la rampă oricând, aşa cum a ieşit Higuain, ba chiar ar fi cazul să o cam facă. N-am găsit timp până acum să deplâng lipsa unui fotbalist ca Pastore, mă gândesc că un jucător care a fost capabil să inventeze acel gol de 3-1 la PSG-Chelsea ar fi meritat să fie în lot, mai ales că ne-am lămurit câte parale face acel Enzo Perez (28 de ani!), de la Benfica. Oricum, Pastore, cel care acum patru ani îl uimea pe Messi cu abilităţile sale, a ratat, poate, şansa unică a unei cariere. Şi pe mâna sa, să fim bine înţeleşi. Revenind la Messi, e adevărat că de data asta i se poate imputa o ratare monumentală, dar fără a-i ştirbi aura, important e să le valorifice pe alea care contează.

În privinţa Olandei, se poate spune că jocul său a înregistrat un recul faţă de debutul turneului, asta pentru că principalii săi jucători şi-au depăşit de ceva vreme apogeul carierei. Mă gândesc mai ales la Kuyt şi Sneijder, dar şi la Van Persie. Nu-i de mirare că le-a ieşit cel mai bine când au jucat cu unii încă şi mai uzaţi ca ei, vezi meciul cu spaniolii. Totuşi, aceşti jucători pot decide o partidă atunci când judecata primează în faţa picioarelor, spre exemplu la fazele fixe, inclusiv lovituri de departajare. Doar Robben îşi trăieşte plenar momentul de glorie, cu binecunoscuta sa exagerare în a conduce balonul, ceea ce însă i se iartă atât timp cât lucrurile ies bine. N-ar mai fi decât două meciuri...