Gabriel MANȚĂ

După două zile de pauză, aproape că am uitat de Mundialul de fotbal. Mai rar ceva aşa liniar, în optimi să câştige pe linie numai ocupantele primelor locuri în grupe, chiar dacă marile favorite au avut nevoie de mai mult de 90 de minute pentru a-şi depăşi adversarele. Noroc cu ultima optime, aceea dintre Belgia şi SUA, acolo unde am văzut că Lumea Nouă rămâne nouă, necontaminată de păguboasa tacticizare europeană. Americanii ştiu că trebuie să atace ca să câştige, aşa că pur şi simplu fac acest lucru. Asta i-a pus în valoare şi pe belgieni, care nu se vor mai întâlni cu atâtea ocazii în faza următoare. Dar să ne detaşăm puţin de fotbal pentru că altceva ne doare...

Simona Halep a pierdut semifinala de la Wimbledon, ultima frază din ziarul de miercuri adeverindu-se cu vârf şi îndesat. Juna Eugenie Bouchard a avut exact acea foame de victorie a viitorilor mari campioni care ştiu că a venit vremea lor. Fiindcă nu cred că va lăsa să scape acest prilej în faţa Kvitovei, care are deja un titlu pe iarba londoneză. Dar Simona? Nu e şi ea o viitoare campioană? Ba da, dar ea va obţine succesul fără a sări trepte. Anul trecut a început să conteze în turnee şi să le câştige, dar fără a confirma în Slamuri. Acum, şi-a consolidat urcuşul cu faze rarefiate la RG şi Wimbledon, ba chiar ea şi cu adversara ei de ieri au fost singurele care au atins sferturile tuturor Slamurilor în 2014!

Meciul Simonei m-a prins cu treabă prin oraş, aşa că m-am instalat la o terasă pentru a-l urmări. Spre sfârşitul primului set s-a pornit o asemenea furtună în Bucureşti, încât semnalul tv a căzut, iar chelnerul nu se încumeta să iasă de la adăpost pentru a-şi încasa nota.

În drum spre casă, l-am auzit pe Marius Mitran la Sport Total FM spunând că Simona e pe cale să o bată pe Bouchard şi într-un picior. Am sperat în sinea mea că asta însemna măcar o minge de set, dacă nu două legate. Dar nu, era abia 4-3 în tie-break şi mi-am amintit de comentatorii de la barajul România-Slovenia, care îl luau peste picior pe Rudonja pe motiv că până atunci nu marcase niciodată pentru naţională. Iar genul ăsta de patriotism ne strică tot nouă karma. După cum s-a văzut.