Gabriel MANȚĂ

Pe cât de frumoasă şi de palpitantă a fost finala feminină de la Roland Garros, pe atât de dezolantă a fost cea a băieţilor. Novak Djokovic tocmai şi-a irosit un an din carieră. Îşi construise fiecare pas cu minuţiozitate pentru a fi în vârf de formă la singurul Slam care-i lipseşte, în finala cu marele rival, iar dintr-un motiv anume, care îmi scapă, a trecut dincolo de apogeu, pe panta descendentă. Şi nici măcar nu a fost coborâre, ci de-a dreptul prăbuşire. Cu atât mai ciudată, cu cât s-a petrecut în timpul meciului! Să fi fost canicula, să fi fost vreun deranj la stomac, aproape că n-are importanţă. E adevărat că am fost de partea lui Nole, dar asta pentru că nu-mi cade bine acapararea unui trofeu sau a unei competiţii de un singur nume. Dacă sârbul ar fi avut tone de cupe la RG, aş fi trecut cu arme şi bagaje în tabăra lui Rafa. Nu-mi place ideea de căpcăun în sport. Mi-ar fi plăcut să nu avem aceiaşi şi aceiaşi câştigători de Slam de ani de zile încoace. Faptul că Murray a scos capul o vreme a fost ca o gură de aer proaspăt. Sau o întrebare, ca la radio Erevan, e bine că a câştigat şi Del Potro un Şlem? Dar Wawrinka? Au văzut şi alţii că se poate, dar uite că Ferrer mai pierde un tren, iar cu el nici timpul nu mai are răbdare. Se întoarce şi Gulbis, furios, dar să nu fie cam târziu. Alţii, mai tineri, n-au scăpat încă de dinţii de lapte. Poate Raonic, pe hard, să înceapă să conteze. Mult mai democrate sunt fetele, dincolo de dominaţia Serenei, multe şi-au văzut visul cu ochii în Slam-uri. Iată, Bartoli a salutat lumea tenisului din mers după primul trofeu!

Revenind la RG, s-ar putea să-i irit pe fanii lui Nadal, dar părerea mea e că turneul şi-ar pierde tot farmecul dacă tot el l-ar câştiga. Chiar şi parizienii simt asta, aţi văzut ovaţiile pentru Nole, neputincios de data asta. Rafa poate să triumfe la AO, că tot are acolo doar un titlu, dar să mai lase şi altora o bucăţică de zgură, format 3 din 5.