Cu ani în urmă, un fost fotbalist mare, devenit antrenor cu ceva rezultate, nu formidabile dar notabile, pleca de la Dinamo înjurând că s-a săturat de „vopsit” fotbalişti şi jurând că nu mai calcă prin „groapă” câte zile o avea. Deşi fusese „câine până la moarte” şi ca fotbalist, „Vopsitul” însă nu s-a inventat la Dinamo şi nici n-a decedat ca urmare a întâmplării ăsteia. Este în firea românului să coafeze realitatea, să prezinte realitatea chiar şi neagră în roz, că doar nu cred să mai existe în folclorul planetar vreo zicere comparabilă cu aia a noastră: „Afară-i vopsit gardul, / Înăuntru, leopardul”. Românul vopseşte tot ce prinde, în orice context: să ne amintim doar cum se dădea cu spray verde pe frunzele copacilor când urma să vină în vizită „de lucru” Cârmaciul care el însuşi vopsea în cele mai vii culori cenuşiul (dat chiar înspre maro!) din România întreagă. Unde naiba vreau să ajung? Păi, în zilele noastre, desigur. Un cunoscut profesor sucevean de educaţie fizică, pensionar acum, domnul Făgădău, m-a sunat luni seara, la vreo două ore după victoria lui Halep în faţa lui Sloane Stephens, întrebându-mă dacă fiinţa aia care comentase meciul este normală la cap sau nu. Şi dacă n-o fi cumva chioară. Ori expertă în arte marţiale sau pescuit, fiindcă, zicea dl. Făgădău, nu e posibil să o vezi pe Halep servind prost şi foarte prost şi tu să o ţii una şi bună: că mamă ce serviciu nemaipomenit, că şi l-a „lucrat”, şi l-a perfecţionat etc. Cum şi l-a lucrat s-a văzut şi la statistica de final, în care Simona figura cu... 47% reuşite la primul serviciu! Adică trecut mingea peste fileu, că puncte făcute din primul serviciu erau în total 11%! Nu e vorba de orbire ori nepricepere, ci de obiceiul cretin, moştenit, cum ziceam, de la Ceaşcă, de a-i prezenta pe ai noştri neapărat cei mai cei indiferent de cât de prost se prezintă. Este, în esenţă, obişnuinţa de a face, din orice, bici. Care, desigur, să şi plesnească!
( 5 iun 2014, 11:25:41
w w w. rolandgarros.com/en_FR/scores/