Doru POPOVICI

Vedem zilnic meciuri amicale şi vom mai avedea câtevaîn cursul acestei săptămâni, ultima dinaintea fluierului de start al Campionatului Mondial. Marea lor majoritate opune o echipă calificată la World Cup uneia din rândul celor care vor privi competiţia la televizor. Mai rar se întâlnesc echipe doar din categoria televizoristelor, încât îţi vine să te întrebi de ce o fac. Asta, înainte de începerea partidei. La sfârşitul ei, vine şi confirmarea: au făcut-o degeaba. Am uitat să fac o precizare: până acum, din cele peste 20 de amicale, unul singur a adus faţă în faţă două combatante din rândul necombatantelor de la Cupa Mondială. Desigur, cel în care o echipă a nimănui (sau exclusiv a domnilor, liberi, încă, Naşu' şi Piţi, lasă-ne!) s-a întâlnit pe teren neutru (păi, unde găseşti unul mai potrivit decât în ţara neutralităţii absolute, Elveţia!?) cu altă echipă a nimănui, Albania, o ţară şi ea pe deplin neutră în privinţa performanţelor sportive, cu excepţia situaţiilor când Domnul îi scoate în cale, de exemplu, lui 17 Nentori Tirana, singurul adversar pe care-l poate elimina, Dinamo Bucureşti. Aşadar, sâmbătă, la ora locală 18.00, pe un teren aparţinând şcolii generale nr. 14 din sătucul ăla, în faţa unei hoarde de circa 2.000 de albanezi, echipa României (considerată aici, la noi, drept victima unei configuraţii astrale nefericite care a privat-o de participarea la World Cup) s-a străduit preţ de vreo 87 de minute să ne convingă că între ea şi nobilul sport în cauză nu există absolut nici o legătură. Că o adunătură de loseri nu poate, indiferent pe cine-i pui în faţă, să-şi depăşească statutul de loseri. Că gândul le e, tuturor şi fiecăruia în parte, la grătare, gagici, bere şi Ibiza, şi că amicalul cu Uruguay, care a fost înlocuit de cel cu Albania, n-avea ce să caute în programul de noi necalificări care ne aşteaptă începând din toamnă. În celelalte amicale, am văzut jucători, antrenori, spectatori, zâmbind relaxaţi chiar când nu le ieşea jocul. La noi, până şi la un amical cu Albania, începând cu Piţurcă, toţi erau crispaţi şi posomorâţi. Exact ca (ne)fotbalul pe care-l practică de vreo 15 ani.