Doru POPOVICI

Mai sunt câteva zile până la „dubla” istorică (sau măcar degrabă isterică!?) pe care România o va disputa în exil, pe meleaguri elveţiene. Adică la aer tare, de munte, oxigenat cât se cuvine, nu ca ăla sufocantu' de pe plajele braziliene, unde merg toţi fraierii din lume, vreo 32 la număr. Adică noi am ales, o dată în plus, corect: după un sezon absolut epuizant, în care bătălia internă în care au fost angrenaţi mai bine de jumătate din selecţionaţi a fost una grea, pe viaţă şi pe moarte, cu un imens consum nervos şi fizic (nu atât pentru locul 1, adjudecat înainte de a începe campionatul, cât pentru cele 4 de la coadă, în care au fost implicate vreo... 17 din celelalte 17, din moment ce şi locurile 4 şi 5 sunt în faliment), jucătorii trebuie să beneficieze de un fel de vacanţă, „de refacere”, „departe de mulţimea dezlănţuită”, cum era titlul unui roman celebru. România va juca, aşadar, două amicale la interval de 72 de ore (mamă, ce efort!) în care liniştea de catedrală în care se vor desfăşura le va permite domnilor selecţionaţi să se refacă psihic, iar nouă să auzim, live, indicaţiile selecţionerului aflat încă într-o inexplicabilă libertate. Vă reamintesc că în aceeaşi perioadă ar fi trebuit să jucăm nu în munţii Alpi, ci pe undeva prin America de Sud (nu, oricum nu în Brazilia!) cu două dintre echipele de pe-acolo calificate la Cupa Mondială. Din motive care îmi scapă, selecţionerul premiat şi reconfirmat pentru toate necalificările a spus „pas”, ca la poker, nu „pasă”, ca la fotbal. Astfel încât vom juca împotriva altora, pe nume Albania şi Algeria. Adversari unul şi unul, presupunând că au totuşi echipe naţionale. La aşa adversari, se cereau convocaţi şi „stranierii” noştri, evident în moţ cu eternizatul la naţionala lui Piţurcă, numitul Bănel, singurul care-i poate înţelege strategiile, şi care ne-a comunicat alaltăieri, într-un interviu memorabil, că „Ne aşteaptă două meciuri grele!”. Bravo, Bănele. Să trăiască mă-ta care te-a făcut!