Doru POPOVICI

Dincolo de obsesiile mele, finalul de campionat din Spania va rămâne cu certitudine în istoria fotbalului şi va mai face obiectul analizelor, dezbaterilor, comentariilor multă vreme de-acum înainte, probabil cam preţ de o lună, până să înceapă Campionatul Mondial. Celor trei echipe angrenate în tărăşenia asta le-a vâjâit titlul pe la ureche de câteva ori în ultimele etape, în care parcă s-au întrecut în rezultate anapoda: nici n-apuca bine să facă Atletico egal, iar Barca să piardă, că hop!, şi Real cu un egal care-o tăia din ecuaţie. Mai apoi, invers la ălea două: pierde Atletico şi face Barca egal, că Real are grijă (deh!, singura echipă constantă, fi-i-ar constanţa!) să mai pună de-un egal. Iar când, miraculos aproape, i se oferă şi o a treia şansă, la limita neverosimilului, face ce face şi nu mai face nici măcar egal (care oricum nu-i mai era de nici un ajutor) ci pierde absolut jenant la Vigo, unde golgheterul nostru, Sergio Ramos, face o nefăcută, după modelul deja omologat de Gerrard la Liverpool (situaţie identică: şi Steven Gerrard i-a lăsat pe ai lui fără titlu după împiedicătura aia în meciul cu Chelsea), oferindu-i Celtei un 1-0 nesperat la pauză... pe care tot el l-a „securizat”, pasându-i decisiv, fix la punctul de 11 metri, singurului adversar aflat prin zonă. E o chestie foarte stranie: parcă fiecare din cele 3 se fereşte de câştigarea titlului! Astfel încât acesta se va juca în următoarea etapă, ultima, între Barcelona şi Atletico. Sunt curios care din ele... nu şi-l doreşte, atât de tare încât să facă tot posibilul ca cealaltă să-l ia. Ca să nu credeţi cumva că fenomenul acesta straniu se petrece numai în fotbal, vă rog să revedeţi parcursul Simonei Halep în finala de la Madrid. Aşadar, îi trage un 6-1 Şarapovei, de-ţi venea să crezi că oamenii ăia din tribune au plătit degeaba biletul. Iar când mă pregăteam să mă bucur din toată inima de marele-i succes, iată că Simona face ca Real-ul (că doar turneul era tot la Madrid, nu?) şi începe să-şi tragă singură bătaia pe care Şarapova nu putuse să i-o dea. E clar: titlu cu de-a sila nu se poate. Adversarul te ajută cât poate, dar dacă tu nu vrei...