Gabriel MANȚĂ

Într-o echipă de superstaruri şi un hiperstar, mai are loc un superstar? La Barcelona a avut. Pe bonul fiscal scria 65 de milioane pentru Neymar, dar se ştia că purcoiul a fost doar vraf în ochi. Şi la Real a avut, unde merge mia, merge şi suta de milioane pentru Gareth Bale. Ce face în cazul ăsta o echipă cu un superstar şi restul staruri? Bineînţeles, îşi vinde superstarul! Dacă ăsta din urmă se numeşte Falcao, am identificat-o deja pe Atletico, o echipă modestă, de staruri normale. Numai că echipa asta şi-a luat-o-n cap de la început şi aşa a ţinut-o până în buza sezonului. Acum joacă două finale, taman cu cei doi granguri pomeniţi mai sus. În Liga Campionilor, alintată Urecheata, se vede cu concitadina Real, pe 24 mai. Pică într-o sâmbătă, a se evita Madridul, chiar dacă se joacă la Lisabona. Cu o săptămână mai devreme, se va fi văzut cu Barcelona pe Camp Nou, adică în deplasare, pentru a încheia socotelile cu La Liga, din postura locurilor unu şi doi. Să nu credeţi că mă grăbesc, chiar dacă Atletico ar pierde cu Malaga, titlul ar fi tot la o victorie distanţă. Iar la un egal cu Malaga, i-ar ajunge încă un egal cu Barça (aceasta va câştiga la Elche, vânătorii de surprize n-ar trebui să-şi facă prea mari iluzii). Calculele riguroase, dar fără legătură cu realitatea din teren, îi mai conferă şanse Realului: să ia 6 puncte din propriile întâlniri, Atletico să adune mizeria de un punct în două partide, iar Barcelona – nu mai mult de 4 puncte. Dar nici măcar condiţiile astea nu sunt bătute în cuie! Pentru că, dacă Atletico culege punctul ăla deja cu Malaga, iar Barcelona bate la Elche, ajungem la situaţia de a nu mai avea cum să împărţim punctele la Barcelona-Atletico, astfel încât să iasă socoteala pentru Real: cine ia 3 puncte fuge cu titlul, iar la egal Atletico nu mai fuge, poate să meargă şi încet, cum zicea nea Ilie Moromete.

Acum, că v-am plictisit destul, a sosit momentul să vă şi enervez... N-ar fi frumos ca Atletico să câştige ambele finale? N-ar fi, că e plin mapamondul de suporteri albi sau blaugrana. N-are a face, cine iubeşte fotbalul mai mult decât echipa favorită mă va înţelege. Posibil ca experienţa şi, până la urmă, valoarea jucătorilor de la Real şi Barcelona să iasă la suprafaţă ca untdelemnul tocmai în aceste două finale. Deocamdată prefer să nu mă gândesc la asta. Întâi siesta, pe urmă fiesta. L-am lăsat la coadă pe omul care este artizanul acestei isprăvi, antrenorul Diego Simeone. Mi se pare uluitor randamentul pe care îl dă angrenajul conceput de el, având în vedere că se numără pe degete jucătorii săi care vor ajunge la Mondiale. Păi la Real şi Barcelona pânâ şi rezervele sunt oameni de bază la naţionalele lor!