Este tot mai vizibilă şi mai mare diferenţa de calitate dintre fotbalul jucat aproape oriunde în Europa şi ceea ce se practică la noi. Aproape că sunt sporturi diferite. Cel mai mare decalaj nu e la tehnică, fiindcă şi la noi răsar destui băieţi în stare să stăpânească „obiectul”, ci la implicare. În Anglia, Spania, Franţa, Germania, aproape că oboseşti privind la cât aleargă, pe durata integrală a meciului, oricare din cei prezenţi pe teren, iar viteza de derulare a fazelor, de la o poartă la alta, te sperie. Nimeni nu doarme pe teren. Nici măcar în meciurile flagrant dezechilibrate din start sau în cele lipsite de miză. Poate tocmai de aceea se şi produc surprize, orice echipă, oricât ar fi de bună, putând să prindă o zi proastă, în care jocul nu se leagă, sau în care mingea pur şi simplu refuză să intre în aţe. La noi, oricât ar fi de mare miza (loc pe podium, eventuală participare în cupele europene, ori dimpotrivă, salvarea de la retrogradare), mai degrabă decât la o dispută îndârjită, te aştepţi la o lehamite generală, în care nu vezi nici un pic de fotbal, iar dacă mingea intră totuşi în poartă, atunci ori a fost autogol, ori era unul din jucători cumpărat, ori a dat arbitrul penalty de pomană sau s-a făcut că nu vede un ofsaid. Am văzut în ultimele meciuri ale etapei trecute, disputate luni, nişte chestii care dacă n-ar fi de-a dreptul tragice ar stârni hohote de râs. Astfel, U. Cluj a bătut Botoşaniul cu 2-1, printr-un penalty produs de un fundaş botoşănean care adormise cu mâna-n aer, în săritură, şi dintr-o „chiflă” a portarului care a dat cu dreptul pe lângă mingea care l-a lovit în stângul, de unde a sărit la un clujean care adormise şi el (în careul advers însă, iar ăsta i-a fost norocul!) şi care a băgat-o în poartă, că n-avea unde să se mai ducă cu ea. În celelalte două meciuri a fost 0-0. Adică 180 de minute de somn colectiv, printre adormiţi numărându-se şi unii numiţi Pandurii care cică ar vrea din nou în Europa, dar nu-s în stare să înscrie măcar o dată unei echipe mai degrabă neomologate.