Gabriel MANȚĂ

Gata cu brutăria! Când Dumitru Dragomir, că nu-mi vine să-l mai diminutivez, era pe cai mari în fotbalul românesc, adică mai dintotdeauna, avea forţa de a cenzura banner-ele pe stadioane. Aşa a apărut brutăria. Abia acum putem rosti cu toată gura, Mitică - la puşcărie! Ştiu, ipochimenul a ieşit în zori de la întristare, dar e un început promiţător. E deja un semn bun că partenerii lui de matrapazlâc au rămas priponiţi preventiv. Cum ar veni, ei sunt ăia care se făceau că-l păcălesc, în timp ce el se făcea că e păcălit! Dacă ar trebui cumva să mă confrunt cu vreun sentiment contradictoriu, să mă dau etic cum că nu mă bucur de necazul omului, tare mi-e că este exact pe dos. În primul rând, nu e necaz. N-a dat maşina peste el. Ba chiar, în loc să-i ia viitura casa, o să-i dea viitorul una. Asigurată, cu zăbrele la fereşti. Mai bine să te fereşti, zic. Dar, nimic nou sub soare, e şi Corleone unul dintre ăia care se credeau intangibili. Oracolule, aşa cum e plin cimitirul de oameni indispensabili, tot aşa e plină puşcăria de intangibili de-ăştia! Oricum, nu se mai crede nici el, să nu ne mai lăsăm păcăliţi de „retorica” lui. În al doilea rând, a căutat-o, oho, ce-a mai căutat-o! Omul ăsta ne sfida în faţă cu şmecheria lui. Se lăuda cu ea, brava. I-a fost şi răsplătită, omul a strâns o avere care-i pune urmaşii la adăpost. Unii îl admiră pentru această... s-o numim abilitate?! Cont-abilitate, mai bine!

Potlogăria pentru care este anchetat acum Dragomir este o altă găselniţă a Gazetei, care bate la fund pe oricine la capitolul investigaţie. Ce ironie, nu? Pe blogul său, Cătălin Tolontan a rememorat abordarea iniţială a cazului, exploatând ingenios avantajul surprizei. Dragomir şi Tărău încă nu aflaseră că intraseră în vizorul ziariştilor, când au fost sunaţi CONCOMITENT de aceştia! Vă daţi seama, exista şi planul B, dacă vreunul dintre cei doi nu răspundea, celălalt era interpelat pe o problemă minoră, astfel încât să se păstreze o şansă viitoare. Cinste lor, cinste lor, cinste ziariştilor! Mai sunt şi unii pentru care meseria asta este profesiune de credinţă.

În ceea ce-l priveşte pe respectivul personaj, acesta va scăpa ieftin. Pentru un puşcăriabil, are vârsta de aur. Însă, măcar pentru o perioadă, se va auzi linişte în urma lui. Căci tot ziariştii - e drept, alţii – obişnuiau să se strângă ciopor la conferinţele de presă organizate de un om care avea un blog. De ce vă duceaţi, fraţilor?! Ah, ce frumos ar fi fost să se trezească în faţa unei săli goale! Mai rău decât la puşcărie...