Doru POPOVICI

Cele mai grele zile sunt pentru mine cele în care am de aşteptat până la 21.45 meciul de Champions' League în care joacă Real de Madrid. Aşa s-a întâmplat ieri: orele de la radio îmi păreau interminabile, cele de la liceu la fel. Slavă Domnului că am găsit ce să fac în recreaţii: scriu articolul ăsta. Da, dar după ora 14.00, când termin cu şcoala, mai rămân încă aproape 8 până la începerea meciului. Dacă în Masters-ul de snooker al Chinei ar juca Ronnie, tot ar fi o soluţie. Dar dacă dai peste doi ticăiţi ca Robertson şi Dale ori Ebden şi Hawkins e nasol rău: cele 7 ore şi 45 de minute îşi par o zi întreagă! Sau chiar o eternitate. La Open-ul galez, Ronnie reuşise o durată medie a loviturilor de... 16 secunde! Păi nu de asta i se spune The Rocket? Următorul în acest clasament avea o lovitură la 39 de secunde. E o diferenţă, nu? Hai, dacă am ajuns să vorbim despre snooker şi Ronnie, să trecem peste înfrângerea lui în sferturile de finală de săptămâna trecută în Masters-ul turneului european, şi să vă povestesc ceea ce reuşise cu o săptămână mai înainte, în acel senzaţional Welsh Open, pe care l-a încheiat triumfal, cu un break maxim cu care a închis finala! Pentru cine nu ştie ce-i asta, adică să bagi toate bilele, în ordinea necesară pentru a realiza maximum posibil de puncte, 147, dar să o faci şi în finală, iar ca bonus să fie chiar ăsta jocul cu care câştigi tot meciul (scor 9-5, după regula „primul care ajunge la 9, din 17 posibile total”), în termeni fotbalistici ar fi cam ca a dribla toată echipa adversară, cu portar cu tot, apoi să te întorci spre terenul tău şi, de pe la 30-35 de metri să înscrii, evident cu călcâiul, golul victoriei, când cronometrul arată 89:59. Săptămâna trecută, Eurosport a inaugurat serialul Ronnie O'Sullivan Show. În primul episod, printre altele, Ronnie vorbeşte chiar despre acest break maxim, dar şi despre adversarul lui din finală, despre care spune, generos cum îl ştim, că „este un jucător foarte bun, constant, pe care este foarte greu să-l învingi”. Frumos şi elegant... Staţi niţel, că mai are: „... că aşa sunt jucătorii mai slabi, se agaţă cu disperare de orice punct!”. Aşa, da, parcă sună a Ronnie! Aşa-i şi cu Real de Madrid: se agaţă de jocurile contra ei toţi disperaţii. Sper că aseară i-a dar măcar un 3-0 Borussiei, spre satisfacţia lui Gabi Manţă. A, şi a mea.