În spaţiul acestei rubrici, în ziarul de ieri, colegul Gabi Manţă dă o lecţie de imparţialitate şi de obiectivitate jurnalistică pe care, dacă aş putea, ar trebui să o iau de model. Pe mine însă m-a ferit Dumnezeu de obiectivitate, ceea ce nu mă deranjează deloc. Culmea e însă alta: că Gabi, în imparţialitatea lui, reuşeşte să fie mai fan al Real-ului decât mine, considerând că Barcelona a câştigat oarecum întâmplător „El Clasico”, în timp ce eu, declarat susţinător, zic că Real a jucat nu prost, ci catastrofal derby-ul suprem, jucând (ca întotdeauna în meciurile contra Barcelonei) altceva decât joacă de obicei, fiind mai aproape de conceptul-coşmar „tiki-taka” decât înşişi inventatorii acestuia. Dovada că Real a jucat prost a venit la trei zile după, când a jucat încă mai prost şi a pierdut din nou. Şi să nu-mi spuneţi că era normal, că erau încă marcaţi, că nu-şi reveniseră din nu ştiu ce şoc şi alte d-astea. Nu. O echipă ca Real de Madrid, dacă este chiar ceea ce cred eu împreună cu alte milioane de fani din toată lumea, n-are voie să aibă psihicul unui Dinamo sau Ceahlăul. De altfel, nu doar la meciurile Real-ului mă implic emoţional, ci la tot ce urmăresc: sufăr sau mă bucur şi când joacă Ronnie O'Sullivan, şi când pierde sau câştigă Liverpool ori HCM Constanţa (mamă, prin ce am trecut şi alaltăieri, când avantajul de 4 goluri se evaporase!), ba şi la cursele de Formula 1 când Lewis Hamilton abandonează ori câştigă clar. Apropo: de când Formula 1 e pe Dolce, n-am mai putut urmări nici una din primele două etape. Şi tocmai când Hami se pare că are din nou o maşină performantă! În compensaţie, m-am uitat la cursa de „Indy”, pe Digi. Nu ştiu de ce nu-mi place aşa că după câteva tururi am abandonat. Dar am văzut ceea ce s-ar putea numi „faza anului”: accident în timp ce toată suflarea era încolonată în urma „pace car”-ului! Un fraier a crezut că pace car-ul plecase şi a accelerat ca tâmpitul, buşindu-i pe alţi doi! La ce te poţi aştepta când concurează ejectaţii din Formula 1, precum Sato, Montoya ori Bourdais?