Am avut la mijlocul acestei săptămâni două meciuri importante: semifinalele Cupei României, în care s-au întâlnit patru echipe considerate a fi printre cele mai bune ale momentului, şi care, cel puţin declarativ, se arată interesate de cupele europene. Cele două meciuri, din indiferent ce unghi le-am privi (calitatea jocului, implicare, spectacol etc.) nu au fost pur şi simplu diferite, ci s-au bătut cap în cap. Meciul Petrolul - Astra a fost unul de trecut la categoria „nu faceţi ca ei”, în care nişte băieţi de o apatie nemaipomenită măsurau timpul rămas până să se termine corvoada la care păreau supuşi cu totul împotriva voinţei lor. Păreau cu toţii să fi fost siliţi să piardă vremea pe iarbă în timp ce barurile şi cluburile îi aşteptau, nedumerite de absenţa lor. Ei pozau cumva, minunând aproape convingător îndârjirea, dar li se citea pe feţe şi în priviri că li se rupe fix în paişpe de ce se petrecea pe gazon. Ba chiar, mi-a spus-o un om competent prezent în tribună, una din echipe, Astra, se străduia să nu pună nici măcar o dată în pericol poarta celeilalte, astfel că ori de câte ori se ivea ocazia unei pătrunderi, mingea era trimisă de-a latul şi înapoi. Ăilalţi nu voiau nici ei nimic, părând oarecum încurcaţi la gândul că vor fi trimişi în finală cam împotriva voinţei lor. Celălalt meci, cum spuneam, a fost exact opusul ăstuia: s-a jucat de-a dreptul exuberant, pe lângă cele 7 goluri mai existând un număr cel puţin egal de ocazii clare, ratate cu dezinvoltură mai ales de stelişti. Am văzut fotbal frumos şi relaxat, exact aşa cum ar trebui să fie de fiecare dată în Cupă. Chestia e că nici prea multă relaxare nu-i tocmai productivă, cel mai bun exemplu fiind domnii portari, care au luat goluri de la cine a vrut şi de la cine n-a vrut. Ceva îmi spune că după aşa un joc vor mai avea de aşteptat ceva vreme până să prindă contractele alea la echipele mari care cică erau bine reprezentate prin tribuna oficială. Nu-i nimic, e nevoie de portari şi la Ludogorets, nu doar la Manchester City, Barcelona ori Fiorentina.