Nici n-a apucat bine să se înscăuneze, şi iată că noul preş. al FRF este deja contestat, disecat (la biografie), controversat. Din şirul de rime lipsesc „anchetat”, „inculpat”, „condamnat” şi „încarcerat”, cele care se potriveau mănuşă fostei conduceri pe care se pare că deja o regretă o mare masă de „oameni de fotbal”. Continui să sper că o vor regreta şi mai şi, eventual întocmind şi liste d-astea de susţinător, atunci când se vor finaliza şi dosarele preşedintelui de onoare şi ale bandei sale, toţi numai onoare, cinste şi corectitudine. Cu siguranţă că şi atunci vom auzi aceleaşi chestii: că e vorba de interese de nu se ştiu care fel, că dosarul e politic (!), că „au deranjat”, că etc. Să lăsăm însă speculaţiile futuriste şi să vedem ce-i face pe domnii din suprastructura fotbalistică să-l conteste pe Burleanu. Mă gândesc că vina lui fundamentală e aceea că aparţine altui regn decât cel din care provin aproape toţi ceilalţi. Ideea e că ăsta micu' chiar a trecut (cu folos, evident) prin şcoli, lucru care se vede din discursul său atipic. Adică omul n-o „bate-n cap” ca alde Naşu' ori Corleone, nu prea ştie nici să frece menta, ba are şi o viziune financiar-contabilă care muşcă adânc din sistem: cum adică să nu dai prime (d-alea grele!) la calificarea în turnee finale, femeilor de serviciu, paznicilor şi uşierilor de la FRF!? În plus, pe lângă aşa afront, Burleanu s-a obrăznicit de-a dreptul încercând să-l convingă prin viu grai, adică mergând personal la Roma, să-l convingă pe Ştefan Radu să revină la Naţională. Ho, Burlene! Cine eşti tu, mă? Antrenorul Naţionalei? Nu, bă, ăla e domnu' Piţurcă. Liber încă. Şi cât e liber, cheamă la lot pe cine vrea muşchii lui, nu mintea ta. În sfârşit, ultima nenorocire comisă de Burleanu e refuzul de a semna pe lista „Free Gică!”. Urmarea? Cea firească: Gică celălalt, cumnatul, declară grevă. Nu mai acceptă nici funcţii federale, şi nici nu mai lasă copii la lot. Ca să fie pace, propun să se facă listă pentru fiecare: şi pentru Copos, şi pentru 2 (trei cu Gigi) Becali, şi pentru Neţoiu, Borcea şi care-or mai fi. Şi preventiv, pentru Naşu' şi Corleone. Iar Burleanu să fie obligat să le semneze pe toate.