Ronnie, Panti

Nu cred că am mai avut vreodată o duminică atât de încărcată cu prezenţa unor sportivi realmente excepţionali, printre cei cinci la care fac trimitere numărându-se şi Pantilimon, portarul lui Manchester City, devenit de alaltăieri şi deţinător al unui trofeu la câştigarea căruia a avut o contribuţie cu totul extraordinară. Nu, Panti n-a scos cu totul extraordinar. Nu, Panti n-a scos mingi pe care scria „gol”, ci este coautor al golului decisiv, prin care City s-a desprins de la 1-1 la 2-1, degajând din propriul careu până aproape de celălalt o minge pe care parcă ar fi aşezat-o cu mâna pe gheata coechipierului. Preluare, ţinut mingea cât să mai vină ajutoare, deschidere-n stânga, centrare, şut şi gol. Totul, repet, având ca punct de plecare degajarea excepţională a lui Pantilimon. Stau şi mă întreb dacă mâine, în meciul contra Argentinei, va intra în poartă. Parcă văd că nu. În aceeaşi zi binecuvântată, am mai văzut la lucru într-un interval de 6 ore, şi vârfurile fotbalului mondial: Ronaldo, Messi, Ibrahimovici. CR 7 a avut, din nou, ghinion cu carul, abia târziu reuşind şi un gol (dar ce gol!) care păstrează diferenţa dintre Real şi Atletico la 3 puncte. Messi şi-a făcut şi el datoria, înscriind golul care făcea diferenţa de 2 (la ei, nu-i „scor periculos”!) dintre Barca şi Nimeni, în timp ce Ibra n-a înscris, dar a dat nişte pase de-a dreptul luminoase, cum nu am mai văzut de la Dobrin încoace. Toate minunăţiile de pe gazon au pălit însă în faţa recitalului susţinut de cel mai spectaculos virtuoz al tacului, Ronnie O'Sullivan. Finala Welsh Open a fost încununarea seriei de show-uri ale lui Ronnie, de luni până duminică, timp în care a câştigat ba cu 4-0, ba cu 5-1 ori 6-2, scorul ăsta ultim servindu-l lui John Higgins în semifinală. În finală, Ronnie l-a avut ca adversar pe Ding. Se ştie cât de dragi îi sunt în general chinezii lui Ronnie, astfel că la pauză (se juca „primul la 9”, deci un maximum posibil de 17 frames) nu s-a mirat nimeni că era 7-1. La reluare, Ding a câştigat primele 2 frames, şi s-a făcut 7-3. A mai punctat şi Ronnie: 8-3. A urmat nebunia: încheiere cu un break maxim: 147. Al 12-lea al carierei, prilej cu care Ronnie i-a bătut recordul lui Hendry. Îi mai trebuie vreo 42 de break-uri peste 100 ca să i-l bată şi pe ăsta (are deja 733!) şi încă două titluri mondiale. Pe primul îl va lua, sigur, luna viitoare.