Marţi, miercuri, joi. Zilele în care se desfăşoară cele două competiţii la nivel continental, Champions' şi Europa League. Apropo: este minunată programarea meciurilor din Liga Campionilor, în această etapă a optimilor, parcă pentru al doilea an consecutiv, pe parcursul a 4 săptămâni, tot cu câte două meciuri în fiecare marţi şi miercuri, ceea ce ne ajută şi să le vedem integral pe noi, ăştia cu două televizoare unul peste altul, ceea ce e cu totul altceva faţă de meciurile de joi, din Europa League, când din câte 8 bucăţi în paralel, dintre care 3 live la TV, la orele 20 şi 22, deci în total 16 jucate şi 6 televizate, la urmă nu mai înţelegi nimic, ba mai şi încurci între ei jucătorii. Cu ce-am rămas, aşadar, după cele 4 partide din Champions' League? Păi, cu o idee care nu mi-ar fi putut trece vreodată prin cap, anume că gazdele nu numai că nu bat, dar nici măcar de-un egal nu sunt în stare, iar ca bonus suprem nici nu pot să înscrie, măcar un singur gol! Adică în 4 partide cu un total de 360 de minute efective, nici Milan, nici Arsenal, nici Man City, nici Bayern Leverkusen, n-au fost în stare să o dea măcar o singură dată în aţe! Vă imaginaţi ce câştiguri au avut casele de pariuri, da? Iar dacă mai luăm în calcul că într-un meci între două echipe aflate oricând în postura de favorite la trofeu, s-au ratat şi două penalty-uri, câte una de fiecare parte, atunci chiar că avem motive să ne minunăm şi să ne gândim că săptămâna asta a fost una de Guiness Book şi Champions' League. Din partidele de joi, nu am reţinut decât că Ajax s-a făcut varză, luând-o acasă cu 0-3 de la Nimeni, precum şi că Moţi chiar joacă, iar echipa lui este chiar una de fotbal, chit că se numeşte Ludogoretz şi vine din Bulgaria. Moţi, de care am făcut başcă încontinuu cât era la Dinamo, a jucat exemplar şi a fost de o exactitate neverosimilă în intervenţii. N-ar fi vremea să-l mai încercăm la Naţională? Că parcă nici fotografii cu Vica nu are.