Ibra sau Rolling Stones?

N-am pierdut nici măcar un singur meci de-al lui Paris Saint Germain din actualul campionat. Cu siguranţă că ştiţi şi de ce: pentru a vedea live eventualele reuşite ale lui Ibrahimovici, de care de câte ori îmi aduc aminte că e suedez, mă umflă râsul. Nici ca poreclă nu i se potriveşte să-i zici „suedez” sârbălăului! Cât priveşte temperamentul, mai exact ţâfna asta permanentă a lui pe teren, evident că nu se potriveşte nicidecum cu imaginea suedezului standard. Ei bine, din cele, cred, în jur de 30 de meciuri ale lui PSG din campionat, cupă şi Champions' League pe care le-am văzut de prin septembrie încoace, nu-mi amintesc de vreunul în care Ibra să nu fi făcut măcar o chestie deosebită, un şut cum numai el ştie şi poate, o pasă de senzaţie, o nefăcută. Atunci când el zice despre el că e cel mai bun din lume, are tot atâta dreptate cât au şi Ronaldo, Messi, Neymar sau Lewandovski să susţină acelaşi lucru. Nu a obţinut niciodată Balonul de Aur, nici nu îl va obţine, fiindcă a trecut deja binişor peste 30 de ani, iar cu cât înaintează, cu atât i se diminuează şansele. Este realmente ghinionist că e contemporan cu Piticu' şi cu CR7, dar şi că e suedez (totuşi!), neavând şansa ca măcar cu naţionala să dea vreo mare lovitură, cum tot neşansa l-a purtat pe la fel de fel de echipe (toate de Top 10 mondial), dar niciodată la echipa pentru care s-a născut: Real de Madrid. Poate că nici dacă ajungea acolo n-ar fi obţinut Balonul de Aur, precedentul numindu-se Roberto Carlos, care degeaba a fost cel mai spectaculos (ca Ibra, nu?) jucător din lume multă vreme, cât timp jucau (chiar în echipă cu el!) Zidane, Figo, Raul ori Ronaldo – celălalt, nu CR 7. Iar când zic „cel mai bun din lume”, exact ca în muzică: cel mai bun grup din lume este şi Rolling Stones, şi Beatles, şi Led Zeppelin, şi Queen, şi... .