Gabriel MANȚĂ

Devine tot mai clar, cine-l atacă pe Mourinho pierde! Nu-i vorba de atac la persoană, unde se ştie că portughezul are cuvintele la el, ci de tactica de atac cu care câte unii îşi imaginează că-l vor îngenunchea. Ultimul care a mers pe acest drum a fost Pellegrini, antrenorul celor de la City. Urmarea a fost o victorie la limită a lui Chelsea, dar nu obţinută chinuit, ci en fanfare, cu ocazii peste ocazii, bare peste bare! L-au mai atacat şi alţii pe Mourinho, unii celebri în domeniu, cum ar fi Barcelona. Şi când era la Inter, şi când era la Real... Dacă scoatem din ecuaţie acel 0-5, când „Specialu” abia se instalase la Real, rămânem cu imaginea unei construcţii fără fisură, ca un dig. La finala de Liga Campionilor jucată cu Inter, a fost rândul lui Bayern să-l atace, se cunoaşte cu ce rezultat. Iată de ce a fost posibil acum ca o echipă antrenată de Mourinho, în speţă Chelsea, să nu fie în stare să marcheze pe Stamford Bridge împotriva lui West Ham (ştiţi doar, echipa aia de secol nouăşpe!), dar să zburde contra lui City. Naşul lui Mourinho s-a numit Rafa Benitez, care l-a scos de două ori din Liga Campionilor, în nişte partide Liverpool-Chelsea de o plictiseală desăvârşită, în care nu s-a înscris mai mult de un gol per partidă! De-aia nici acum nu-l iartă Specialu pe spaniol şi-l atinge de câte ori are ocazia. Cea mai tare declaraţie mi s-a părut aia cu obiectivul lui Chelsea în acest sezon, acela de a NU câştiga Liga Europa! Cum ar veni, Benitez a câştigat anul trecut cu Chelsea un trofeu de mâna a doua, pentru care el, Mourinho, nu s-ar înjosi. Sau nu s-ar mai înjosi, căci pe vremea când o antrena pe Porto i se părea că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior.

Nu numai în Anglia s-a schimbat liderul, ci şi în Spania. Aici trebuie să confirm că fac opinie separată faţă de colegul de rubrică, ba chiar promit să fac cinste dacă Atletico va fi campioană. Când te aliniezi an de an la start cu nişte coloşi ca Real şi Barcelona, când ultimul titlu datează de acum 18 ani, nu pot să nu simt empatie faţă de tinerii suporteri născuţi ulterior, pentru care a sărbători câştigarea campionatului poate însemna fericirea supremă. Totuşi, e atât de simplu să ţii cu Real şi Barcelona, nu credeţi? Dar există viaţă şi dincolo de ele...