Premianţii lor şi repetenţii noştri

La ora când scriu, încă nu se ştie cine va câştiga Balonul de Aur. Când veţi citi această rubrică, vor fi trecut ore bune de când premiantul suprem al anului trecut îşi va fi adjudecat trofeul. Aşa cum se preconizează, câştigător este CR7, autor al unor goluri memorabile în anul tocmai încheiat, dintre care un număr de 4 au „făcut diferenţa” între el şi următorul clasat, probabil Ribery. În urmă cu vreo lună, dădusem această ierarhie: Ronaldo, Messi, Ribery, în clasamentul World Soccer. De data asta, îl văd şi mai sigur pe Ribery pe locul 2, paradoxul acestei ierarhii fiind acela că Ribery a câştigat 5 trofee din 5 posibile, în timp ce Ronaldo n-a luat nici măcar unul. Totuşi, el va fi alesul, iar asta se leagă în mod direct de cele 4 goluri decisive, despre care vorbeam mai înainte: cele care i-au asigurat Portugaliei 6 puncte din 6 în dubla cu Suedia, în barajul pentru World Cup. Ce ce cu adevărat bizar în întreaga desfăşurare a evenimentelor e că de două etape încoace CR7 nu numai că n-a marcat nici un gol, dar a fost de-a dreptul catastrofal: a ratat din toate poziţiile, cu dreptul, cu stângul, cu capul, singur cu poarta goală, ba şi de la 1 metru de poartă, reuşind până şi să... respingă în out de poartă un şut al unui coechipier care se îndrepta 100% spre plasă. Să-l fi marcat în aşa hal revenirea lui Messi? Să fie sub tensiunea momentului în care va primi (sau nu, că există totuşi şi posibilitatea asta) Balonul de Aur? Chiar şi când joacă foarte prost, ca în ultima săptămână, Ronaldo rămâne un campion, un premiant. Nu acelaşi lucru pot spune şi despre compatrioţii noştri Marica şi Torje, pe care i-am văzut jucând tot alaltăieri, unul din ei, Torje, chiar împotriva lui Ronaldo. Ei bine, băieţii ăştia par atâr de desprinşi de ce e în jurul lor încât ai senzaţia că sunt puşi să joace cu de-a sila, eventual sub ameninţare. Ronaldo a greşit grav de zeci de ori în doar două meciuri, tocmai pentru că a vrut mereu, la fiecare fază, să facă ceva. Nu i-a ieşit. Ăia ai noştri par nu că vor şi nu le iese, nici că vor să nu le iasă (se poate şi aşa). Ei par, pur şi simplu, că nu vor nimic.