Doru POPOVICI

Acum vreo două luni, dacă m-ar fi întrebat cineva în legătură cu presupusa sosire a lui Mutu pe meleaguri fotbalistice carpatine, aş fi răspuns categoric: nu! Dintr-o sumedenie de motive. Primul ar fi acela că Adi nu prea are ce căuta într-un fotbal suprapopulat cu panarame poreclite fotbalişti. E vorba, strict tehnic şi tactic vorbind, şi de altceva: Mutu n-a fost niciodată soiul „muncitor cu înaltă calificare” care, oricât de „înaltă” ar fi, nu te scapă de statutul de muncitor. Pentru el, artistul, trebuie să muncească alţii, revenindu-i rolul de a rezolva pentru toţi. Iar acum, când vârsta (şi kilele) contează, pentru el ar trebui ca ceilalţi să muncească încă mai mult decât ar fi trebuit să o facă acum trei, cinci sau zece ani. Chiar vedeţi vreo echipă de la noi capabilă de un asemenea efort? De un asemenea sacrificiu al fiecăruia din eventualii coechipieri ai lui Mutu? S-avem pardon!

Dincolo de asta, mai sunt încă numeroase argumente care fac prezenţa lui Mutu imposibilă în România, începând cu acela al salariului. Aşa cum sunt patronii de la noi, exceptându-i eventual pe Porumboiu (dar el mai e patron?) şi Niculae, nimeni nu pare dispus să plătească salarii mari, deci corecte în raport cu valoarea jucătorilor. Este şi explicaţia pentru care la noi încă n-a jucat vreun nume mare din fotbalul mondial, nici măcar la vârste matusalemice. Au ajuns prin Rusia, prin Kazakhstan, chiar Kenya, dar nu în România. Iar Mutu, bătrân, leneş, drogat, beţiv şi uşor dement, nu cred că e dispus să cedeze ceva când e vorba de bani. Da, dacă ar veni să joace pe mocangeală, s-ar bate pe el nu doar Petrolul şi Timişoara, ci toate cele 18, plus vreo două Craiove din B. Dar pe bani!?! Ca să nu mai vorbim şi de celelalte chestii: Mutu e „dezlegat”, nu poate fi încadrat în „programul echipei”, mai are şi-o nevastă „de fiţe”, ba şi copii care nu cred că ar fi tocmai fericiţi p-acilea. Aşa că rămâne să-l vedem în vreun meci al Naţionalei, după ce s-or căra de la cârma ei Piţurcă şi Vica.