Gabriel MANȚĂ

Cât timp Steaua era cu treabă prin Europa, Astra a fost un fel de chior în ţara orbilor. Din păcate pentru ea, pentru Astra, conjunctura a făcut ca ambele confruntări cu Steaua să fie programate după ce aceasta din urmă şi-a încheiat socotelile cu Europa. A putut astfel să acorde maximum de atenţie unui challenger periculos, care-şi luase suficientă viteză. Iar când steliştii au fost 100% concentraţi pe un adversar intern, diferenţa de valoare a ieşit la suprafaţă ca untdelemnul. E adevărat, Kapetanos merita roşu pentru reacţia sa la şicanele adversarului, dar permiteţi-mi să spun că e irelevant. De ce? Pentru că a fost o reacţie individuală, un episod imposibil de prevăzut, care putea foarte bine să lipsească din peisaj. Dacă îl excludem, rămâne extrem de puţin în dreptul Astrei. Sigur, uneori istoria se poate scrie şi aşa, cu o minge ridicată întâmplător la fileu, dar niciodată nu poţi să pregăteşti un meci bazându-te pe hazard. La Astra, am văzut o combinaţie ciudată de jucători foarte buni cu unii foarte slabi. Morais are pe conştiinţă primul gol, oferindu-i lui Popa o preluare cum poate acesta n-ar fi reuşit! Golul doi e deja un clasic, centrare Bourceanu din corner, reluare cu capul a unuia dintre fundaşii centrali, în cazul acesta Gardoş. Această schemă a ajuns un tipar şi, de câte ori Steaua va mai reuşi astfel de goluri, trebuie să-şi asume şi antrenorii adverşi neputinţa. Gardoş era marcat de un mijlocaş, care l-a urmărit superficial, oprindu-se cînd a pierdut prim-planul! Iar la golul trei, tot Morais îşi trage partea leului din vină... Adi Popa a preluat static, la 18 metri, iar Morais, în loc să intre în el, chiar cu riscul unui fault, s-a retras în careu, permiţându-i lui Popa să capete viteză. A fost apoi depăşit uşor, fiind dublat de Mureşan, care a scăpat centrarea printre picioare (nu e cheia fazei, se mai întâmplă!), iar celălalt fundaş central, Găman, era oriunde, numai lângă Piovaccari nu. Italianul, între noi fie vorba, e un văr mai de departe al lui Inzaghi, adică se pricepe s-o vâre în aţe. Cât despre Găman, un nelipsit de la lotul naţional (!), a făcut o eroare poate mai mare decât a lui Morais, dar el s-a uşurat în scăldătoare, fiind salvat de Coman. La înălţime a fost şi celălalt portar, Tătăruşanu, care a evitat de două ori ca Astra să preia conducerea. A doua oară, dacă muşca momeala la extraordinara pătrundere din lateral a lui Yazalde şi se ducea jumătate de pas pe centrare, nu cred că mai vorbeam de victoria Stelei. Apropo de portughez, cu un sistem în care să primească mai mult sprijin în atac, şi-ar pune mai bine calităţile în valoare. Poate sâmbătă, când Isăilă trebuie să pregătească jocul în calitate de gazdă.