Mai acu' două-trei zile a avut loc ceva care cred că se intitula generic „Gala fotbalului românesc”. N-a fost popularizată cine ştie ce, motivul (nedeclarat însă de vreunul din cei implicaţi) fiind că nu prea îţi vine să sărbătoreşti, mai ales când nu ai ce! Vorbim despre un an în care eşecurile au fost depline: la nivel de reprezentativă ne-au umilit până şi grecii (vinovaţi fiind însă olandezii, care mai bine ne-ar fi lăsat naibii pe locul 3 sau 4 în grupă, în loc să ne cocoaţe pe locul de baraj), echipele de club au luat-o şi ele de la toţi, de-a lungul şi de-a latul continentului, în ambele competiţii, ăia micii („viitorul fotbalului românesc”!) au smuls chiar un egal în Ferroe, oricum altceva decât cele 7 luate de la nemţi tot de ei, arbitrajele au fost cum le ştim, adică la limita dintre pârnaie şi Psihiatrie, completarea locurilor libere din campionat s-a făcut tot pe criterii, de-a trebuit scoasă aia şi băgată ailaltă, Craiova în sfârşit s-a văzut repusă în drepturi, tot penal, prin hotărâri judecătoreşti, de-a ajuns să aibă 2 (două) echipe cu acelaşi nume!!! ... ce mai, iadul pe pământ. În asemenea condiţii, repet: ce, de ce, pe cine să sărbătoreşti: parcă la mişto i-au zis evenimentului „Gală” iar locul ales, din câte mi-am putut da seama urmărind niscai secvenţe pe la ceva televiziuni de sport, părea şi el tot la mişto: o cârciumă, unde nişte neobrăzaţi mai tineri sau mai bătrâni s-au adunat spre a-şi premia prestaţiile dezastruoase. Ca să fie masa bogată şi „şpriţachele” să curgă uns, s-au premiat inclusiv puşcăriabilii, în moţ cu debarcatul Mitică-brutărie, care a luat premiul „pentru întreaga activitate”!!! Activitate care, vă reamintesc, a cunoscut şi momente de vârf, când infractorul era preşedinte pe la Ceauşescu, la Scorniceşti, ba la Securitate, la Victoria. Şi fiindcă locul unde şi-a-ncheiat miliţianul cariera nu putea rămâne pe mâinile vreunuia mai breaz, a fost pasat unuia, Iorgulescu. Care n-a ratat şansa de a se afirma la Gală, numindu-l pe fotbalistul anului „Bourceanu”. Nu e o dovadă doar de prostie, ci de multă nesimţire.