Dumnezeu – Allah 1-0!

Evident că în momentul când dv. citiţi rubrica asta, meciul cu Andorra se va fi încheiat de mult. Poate că şi cu scorul care să ne ţină vie speranţa măcar până marţi. Acum, când scriu, mai sunt câteva ore bune până să începem să (sper) numărăm golurile. Şi să ne rugăm ca turcii să nu înscrie cu un gol mai mult decât estonienii. Cum văd eu derularea evenimentelor? Cu optimism moderat. Ar fi putut fi chiar deşănţat, în sensul unui 0-8, numai că în momentul când dădeam să mă apuc de scris, mă puse dracul să citesc „Gazeta sporturilor” de ieri, în moţul căreia, pe pagina 1, este un citat din titularul postului de fundaş dreapta, domnul Măţel, care zice că „Ar fi foarte bun şi un 1-0”!!! Vă mărturisesc că nu ştiu foarte multe despre acest băiat, şi nici nu l-am auzit vorbind până acum. Mă înspăimântă însă acest tip de gândire, perfect asemănătoare cu cea piţurciană: joc la mica ciupeală, „important e să nu primim gol”, şi, binenţeles, poate-şi întoarce Dumnezeu faţa către noi şi se împiedică turcii. Aşadar, domnul Măţel, înainte de a avea în vedere un Andorra – România 0-8, mizează mai degrabă pe scorul Dumnezeu – Allah 1-0! Înainte de a mai face şi alte speculaţii pe marginea alcătuirii echipei, şi implicit a scorului, i-aş reaminti lui Măţel că în anii din urmă (nu foarte mulţi, dar totuşi cât de îndepărtaţi ne par acum!) pe postul dumnealui au avoluat doi fotbalişti absolut excepţionali: Dan Petrescu şi „Guriţă” Contra. Poate că nu le ieşeau chiar toate deposedările ori „tackling”-urile, dar erau ofensivi până în ultima fibră a fiecăruia: alergau ca demenţii, driblau şi centrau perfect, într-un mod în care Torje şi Stancu nu vor reuşi toată viaţa lor. Jucau de parcă voiau să bată mereu cu 8-0, niciodată la 1-0 pe greşeala adversarului. Aşadar, în loc de-un 0-8, parcă văd că punem doar de-un 0-4, rămânându-ne să tremurăm cu ochii şi urechile pe meciurile Turciei. Asta-i ideea: refuzăm mereu să ne asumăm riscuri, deci şanse, şi tooot sperăm să ne facă alţii treaba.