Gabriel MANȚĂ

Nici nu se terminase luna septembrie, că pentru CFR se terminase altceva: sezonul 2013-2014! Din Cupa României reuşise să iasă cu câteva zile înainte, răstignită de Braşovul lui Surdu. Oho, Romică Surdu, ăla care îşi trăia acum ceva ani, în Gruia, cea mai bună perioadă din cariera lui! Pe vremea aia, CFR-ul abia scotea capul în fotbalul românesc (pun la socoteală doar trecutul recent), iar Surdu a fost socotit bun de Steaua exact cu un an înainte să ia clujenii primul titlu de campioni. De atunci, alde Paszkany şi Mureşan au numărat titlurile din doi în doi. Până luni, când li s-a terminat sezonul, odată cu luna septembrie! Deplasarea la Ploieşti însemna ultima şansă să reintre în luptă pentru podium, de fapt pentru ultimele două locuri de pe podium. Dar, până la urmă, mai bine pentru ei că nu li s-a prelungit chinul cu speranţe deşarte. Au fost învinşi de Petrolul şi totul s-a resetat. Ar avea rost să mai fie demis, iarăşi, antrenorul? Grigoraş a fost nevoit să joace cu cărţile altcuiva, iar impresia mea este că Rednic s-ar fi descurcat mai bine dacă ar fi fost lăsat să-şi ducă până la capăt crucea. Oricum, pe lângă mitul, infirmat vara aceasta, al descoperirii de jucători cu plusvaloare ulterioară, şi fotbaliştii români parcă au uitat lucrul cu obiectul. Deac, precum Samson, şi-a pierdut puterile odată cu pletele blonde, fratele Costea este şi sub forma arătată la Severin, Hora a fost şi el supraevaluat, cât despre Voiculeţ... probabil că îşi muşcă degetele că n-a rămas la Pandurii. Cât de departe pare acum vremea când un fotbalist ca uruguayanul Aguirregaray nici măcar nu prindea primul unsprezece, care era ticsit de jucători adevăraţi! Să se fi plictisit Paszkany de afacerea asta numită fotbal? Ciudat, i-a adus bani buni, a făcut şi performanţă. Şi nu numai pe plan intern, pentru că încă nu s-a scurs anul de la cele 10 puncte făcute în Liga Campionilor. Acum, cei care o dădeau pe CFR cu şanse la titlu, alături de Steaua, dau din colţ în colţ. Printre ei, şi eu.