Fraţii Bryan, gemenii-minune care au câştigat tot ce se putea câştiga în proba de dublu la tenis (la Wimbledon, acum vreo 3 ani parcă, i-au distrus efectiv pe alde Tecău şi Linstedt) au 35 de ani şi tocmai au luat bătaie alaltăieri de la Paes, indianul, şi cehul Stepanek. Unde? Tocmai la ei acasă, la Open-ul Statelor Unite de la Flushing Meadow. Şi când? Tocmai când gemenii puteau egala un record (care nu poate fi bătut, ci doar egalat) datând din 1951, pe care, iată, îl vor deţine şi în continuare doi australieni: aceea de a câştiga în acelaşi an toate turneele de Grand Slam. Iar fraţii Bryan câştigaseră anul acesta tot: Melbourne, Roland Garros, Wimbledon. Iar când să dea lovitura, iată-i bătuţi pe teren propriu. Să fie vârsta de vină? Mira-m-aş, că doar tot vârsta asta au avut-o tot anul! Dacă tot vorbim de vârstă, atunci să observăm că şi Moş Federer (ceva mai tânăr decât fraţii Brzan) a pierdut mai devreme decât de obicei, în optimi de finală, în faţa unui Robredo căruia nu-i venea să creadă ce i se întâmplă. Nici la Federer, nici la gemeni nu e problema de vârstă. Nici de psihic, întrucât după atâtea zeci de turnee câştigate şi de situaţii-limită salvate nu se mai poate pune în discuţie tăria psihică. Este, pur şi simplu, un oarecare dezinteres. Explicabil pe de-a-ntregul prin dispariţia motivaţiei (mai ales la Federer, că la gemeni parcă mai exista niţică, în situaţia despre care am vorbit deja): turnee au câştigat cu nemiluita, bani au câştigat pentru încă vreo 6-7 generaţii de-acum încolo, popularitate au câtă nu mai pot duce... Nu, nu e vorba şi de dispreţ faţă de public, mai ales în acest sport, ci dimpotrivă: faptul că ei toţi, săriţi binişor de 30 de ani, continuă să joace dovedeşte că doresc să ofere milioanelor de fani bucuria de a-i putea urmări. Eu sunt fan declarat de-al lui Federer încă de la începutul carierei lui fabuloase. Acum câţiva ani mă mai supăram, mă mai enervam când pierdea câte un meci. Acum sunt pe deplin fericit să-l văd doar în teren. Cele câteva puncte pe care le reuşeşte fac măcar cât o victorie de altădată: sunt la fel de frumoase. Şi unice în fumuseţea lor. Sper să-l prindă vârsta de 40 de ani tot acolo, pentru fumuseţea sportului, în general.