Sezonul oficial al transferurilor s-a încheiat în toată Europa. Ca mai mereu, singurii cu statut de excepţii sunt fotbaliştii români. De exemplu, Bourceanu, despre care se spune că ar fi ca şi plecat şi că tocmai de aceea Steaua se zbate ca nebuna să achiziţioneze (până când?!) alţi şi alţi jucători, dovadă lista de 9, din care n-a reuşit să angajeze decât 3. Încă mai ciudată e situaţia lui Marica, jucător încă fără echipă dar care e convocat într-o veselie la Naţională. Nu că n-ar fi mai bun decât toţi ceilalţi atacanţi (măcar în lipsa lui Mutu), dar discutăm despre principii. Iar unul din motivele invocate mai mereu de derbedeul desemnat selecţioner, cel puţin în privinţa aceluiaşi Mutu, a fost ani la rând tocmai acesta: „Păi dacă nu joacă la echipa de club... ” Oricum, dacă e să-i punem în balanţă pe Marica şi pe contracandidatul său, Stancu, rezultă că şi dacă n-ar fi jucat deloc în ultimii 5-6 ani, tot Marica trebuie titularizat. În fond, să nu joci deloc este infinit mai bine decât să joci ca un tâmpit (amintiţi-vă doar şutul ăla paralel cu poarta, de s-a dus „dânsa” în out, din meciul cu Ungaria!). Numai că în „Gazeta sporturilor” de ieri, titular probabil este nominalizat Stancu, ceea ce nu mă miră câtuşi de puţin. În fond, e vorba de felul în care selecţionerul se poate face înţeles de cei convocaţi. Iar Stancu pare suficient de prost pentru a-l înţelege în totalitate pe Piţurcă. Revenind la ideea cu transferurile, observăm că Steaua a ratat nu doar la număr (3 din 9), ci şi la calitate, Kapetanos fiind destul de departe de Wesley. Şi, în plus, fiind cam acelaşi tip de jucător ca Piovaccari, adică mai degrabă de forţă decât tehnic, capitol la care Wesley n-avea concurenţă în campionatul nostru. Mai mult, mie italianul îmi pare şi el mai tehnic decât Kapetanos, argumentul pentru a-i avea pe amândoi în echipă fiind eventual doar acela că niciunul nu excelează la condiţia fizică, deci ar urma să joace fiecare, câte o repriză. Ceea ce n-ar fi tocmai rău, asigurându-se astfel prospeţime în atac pe parcursul întregii partide. Dacă privim astfel lucrurile, putem accepta că la Steaua transferările au avut un happy end.