Doru POPOVICI

Dacă ne-am lămurit cum stă treaba la răpitor, hai să vedem în ce ape (tot fierbinţi) se scălda crapul. Peste canal, la vreo 30 de metri de mine, patru domni din Fălticeni, dintre care unul este şef de fermă piscicolă, au nădit crapul cu saci întregi de rafie umpluţi cu hrană „profi” de crap în care au pus şi ceva bolovani, plasându-i apoi închişi pe fundul Dunării, cât să-i bată curentul şi să împrăştie aroma. Rezultatul? Am aruncat şi eu două monturi în direcţia aia şi în decurs de 4 ore am prins vreo 40 de crapi... între 100 şi 200 de grame! Pupat, eliberat, exact ca pe somotei şi şalăi. Mai rămânea de încercat o singură chestie: hai la blinker pe canalul celălalt, mai la vale cu vreun kilometru, unde acum doi ani, tot pe o vreme ca asta, prindeam 3-4 ştiuci de 1,5 – 2 kg pe zi. Mă duc, lansez, muşcă din prima. De fapt, parcă mângâie, nu muşcă. Aduc pe mal o mârliţă de vreo 20 de centimetri, care să tot fi avut 150 de grame. Şi tot aşa: din vreo 12 – 15 lansări, prind fix 5 exemplare gemene cu primul. E clar, peştii ăia mari sau doar normali nu au treabă. Nu există specie care să dea ceva semne de viaţă... exceptând ţânţarii, parcă mai mari şi mai vioi decât în alţi ani. Oricum, ei fac parte din decor, iar cine nu pricepe asta n-are ce căuta în Deltă. Apropo: nu „puneţi botul” la golănia cu brăţara antiţânţari din farmacii! Cu ea pe mână, devii ţintă sigură. Folosiţi spray-urile clasice din gama Autan. Ca să nu mai lungesc serialul am să mai spun doar că drumul ăla pe bani europeni jefuiţi se prezintă în acelaşi hal ca în anii trecuţi, alternativa fiind fie digul de pământ (făcut şi el ţăndări de anul trecut până acum) fie drumul prin praf şi nisip din lanul de porumb. Cei numai 38 de km îţi bagă în plămâni praf cât pentru 5 vieţi de om normal. Dar ce legătură poate fi între pescar şi omul normal!?