Băieţii care au protestat împotriva lui Sandu şi Dragomir printr-o formă extremă, dar îndreptată contra lor înșiși, numită greva foamei, s-au retras după mai bine de o săptămână. Nimeni nu are dreptul de a-i judeca sau de a le minimaliza efortul, atât timp cât acest lucru se face cu liber acces la frigider. Sigur că demersul lor n-a avut succesul scontat, demisia lui Dumitru Costin fiind perdea de fum, dar principala cauză a fost lipsa de interes a multora dintre noi. Nici ei nu s-au priceput să se popularizeze, nici alții care ar fi știut cum se face nu li s-au alăturat. Ar fi fost suficient ca o voce cu adevărat importantă să le acorde interesul meritat și această grevă s-ar fi transformat într-un eveniment media. Solidaritatea de breaslă a suporterilor a fost formală, cei din provincie mai ales, dar și dinamoviștii. În schimb, steliștii, pentru că momentan se simt bine, vorba imnului de împrumut, au găsit de cuviință să facă miștouri. Păcat, pentru că în cadrul unui sistem putred care se perpetuează, stările de bine sunt relative și efemere.
În ceea ce privește țintele protestului, cei doi capi ai fotbalului românesc, acestea rămân momentan pe poziții. Dar aceste poziții nu mai sunt de forță. Sandu se pare că și-a negociat retragerea cu echipa lui Gică Popescu. Va facilita transferul puterii cu condiția privirii spre viitor. Trecutul nu va fi scormonit sau condamnat, de-aia pentru Sandu s-a pregătit o poziție onorifică. Niște tulburări ale apelor ar putea veni dinspre procesul aflat pe rol, cel cu abuzul în serviciu în cazul dezafilierii Universității Craiova. Dar, până la consumarea ultimei căi de atac, va găsi Nașul o modalitate să se pună la adăpost. Mai expus pare Dragomir. Odată cu transferul puterii la federație, o coabitare după modelul politic, este puțin probabilă. Ar însemna ca noua conducere a FRF să nu se rupă deloc de trecut și deci să-și piardă orice credibilitate în ochii presei și ai suporterilor. În plus, pe Corleone îl mai pândește un proces, ăla cu sumele dubioase încasate de la televiziunea care-i transmite meciurile. Bref, au mai trecut un hop, dar greul abia începe.