Gabriel MANȚĂ

Cred că jocurile de cuvinte legate de numele lui Grozav, mai ales că erau la mintea oricui, au cam început să plictisească. De-aia, măcar pentru ultima sa ispravă, n-ar trebui să-i folosim numele altfel decât ca substantiv propriu. Am mai abordat aici subiectul ”scăriță” încă de la isprăvile unui Totti sau Mutu. Ăștia erau (sunt încă!) fotbaliști cu destulă aură pentru a-și asuma riscul unei arme cu două tăișuri. Au și fructificat lovituri de la 11 metri cu un astfel de procedeu, dar au și ratat. Lângă ridicolul la care te expui în cazul unei ratări, se adaugă oprobiul celor din jur, public, colegi, antrenori. Dar Totti e ca un zeu în Olimp(ico)! Grozav abia ce începuse să fie tolerat de publicul din Ploiești, că a și dat urât de tot cu bâta-n baltă. Conjunctura era total nepotrivită, toate argumentele pledau pentru o execuție clasică: scorul egal, minutul 90 (dacă ar mai fi avut timp la dispoziție, putea să joace ca nebunul pentru a-și recupera greșeala) și... prezența lui Pițurcă. Hai să zicem că primele două se pot privi și din sens invers, adică îți cresc acțiunile și mai mult în caz de reușită. Parcă-l aud pe Corleone: cât tupeu la acest tânăr, o să ajungă departe, deja face cinșpe milioane! Între timp, ați aflat ce a declarat, scărița trebuie altoită cu ciocănelul... Dar domnul Piți? Păi ăsta era în stare să nu-l mai selecționeze la echipa națională DACĂ REUȘEA execuția! După ce că-i înghite cu noduri figurile lui Mutu, asta îi mai lipsea, un discipol al corsicanului. Deja, văzând stranierii preconvocați pentru amicalul cu Slovacia, se întrevede un contingent mai redus decât de obicei de jucători de la Steaua, în urma fricțiunilor cu cei de acolo. Dacă reproșul adresat lui Latovlevici, privind manifestarea sa după golurile marcate, mi se pare tipic pițurcian, supărarea sa în urma declarațiilor lui Reghecampf mi se pare logică, dar când văd ce lături varsă pe gură nevasta lui Reghe, parcă-mi devine simpatic până și Pițurcă!