O fericire plină se putea citi pe chipul Simonei Halep după primul ei turneu câştigat la senioare. După finala de la Nurnberg, Simona s-a lăsat inundată de acea fericire calmă pe care numai un om care a muncit enorm pentru a-şi vedea visul împlinit o poate înţelege. Această victorie fiind obţinută pe zgură, ne sporeşte părerea de rău că tocmai la Roland Garros a pierdut încă din primul tur. Dar şanse vor mai fi, Simona are doar 21 de ani şi de-acum îşi poate lua zborul, a scăpat de povara obţinerii primului triumf.
Un alt român fericit se poate considera Raul Rusescu, proaspăt transferat la Sevilla. Campionatul spaniol este numai bun pentru el, măcar prin prisma prenumelui, nu-i aşa? Vreau să cred în adaptarea lui, sper să se lipescă la goluri, astfel încât să-l oblige pe Piţurcă să-l ia în seamă, că la Steaua a fost prea aproape de nasul lui şi nu oferea perspectivă. Lui Rusescu n-o să-i fie uşor să-l înlocuiască în inimile suporterilor pe Negredo, un marcator pur-sânge care a prins în ultima vreme şi naţionala Spaniei. Nu şi la actuala Cupă a Confederaţiilor, însă. Selecţionerul Del Bosque l-a preferat la David Villa, cel care n-are amintiri prea plăcute de la ultima ediţie a Cupei Confederaţiilor. Acum patru ani Villa îşi fractura piciorul şi de atunci nu a mai fost jucătorul pe care îl ştiam. La acea ediţie Spania a fost eliminată în semifinale de SUA, care apoi au fost la un pas de a rotunji surpriza, conducând-o pe Brazilia cu 2-0 la pauză, dar pierzând până la urmă pe final. Tot Brazilia este favorită şi anul acesta, în primul rând pentru că evoluează pe teren propriu, deci un bun prilej de repetiţie generală pentru Cupa Mondială din 2014. Seleçao a debutat în forţă, un 3-0 convingător în faţa Japoniei, cu Neymar care n-a semnat un gol mingicar, ci unul de forţă.
Închei tot cu tenis, în cele două turnee paralele pe iarbă, la Halle şi la Queen’s, favoriţii principali, Federer respectiv Murray, au ajuns în finală. Până când voi pune punct acestei propoziţii, nu pot spune decât că Federer abia ce l-a egalat la seturi pe un Iujnîi foarte îndârjit, în timp ce Murray aştepta să treacă ploaia pentru a-şi începe meciul cu Cilic.