Iar mor legende

Prima legendă care a dat colţu' în weekend a fost cea a invincibilităţii Real-ului în faţa lui Atletico. Numai când l-am auzit pe unul din comentatori (ăl' care, ca-n Caragiale, - „monsieur scriem, monsieur citim” -, îl pronunţă pe Sergio Ramos ca pe Sergiu Celibidache) zicând că din 1999, adică de 14 ani, Real n-a mai pierdut la Atletico pe „Bernabeu”, am şi avut sentimentul dezastrului. Ideea e că toate au un sfârşit pe lumea asta, iar „încununarea” unui sezon perfect dezastruos trebuia cumva realizată şi prin îngroparea acestei legende. Real a reuşit pe deplin, totul mergând în direcţia asta: 3 bare neverosimile, roşu lui Mourinho, ce mai, coşmar fără frontiere. Cu acest prilej, a mai crăpat şi legenda conform căreia Mourinho nu pierde nici o finală care se dispută într-un singur meci. Să ne înţelegem bine: finala, nu doar asta, ci şi pe cea de Champions' League (în care nici măcar n-a ajuns vreodată în cei 3 ani de când e la Real, dar eu vorbesc aici doar de cea de anul ăsta), a pierdut-o în momentul în care s-a hotărât să-l ţină pe bancă pe campionul mondial Iker Casillas, de ani întregi cel mai bun portar al lumii. Mourinho, la fel ca mai toţi antrenorii Real-ului de vreun deceniu încoace, o fi ştiind meserie cât alţii zece sau o sută, numai că la Real lucrurile sunt niţel diferite faţă de Inter sau Chelsea. La Real Madrid în faţa meseriei stau spiritul, entuziasmul, bucuria jocului. Şi, înainte de orice, legenda. Un club care a avut un preşedinte pe nume Santiago Bernabeu, care a avut fotbalişti ca Di Stefano, Gento, Zidane, Raul, care a câştigat Cupa Campionilor de mai multe ori decât până unde ştie să numere Messi, trăieşte din altceva decât doar din ştiinţă. Ultimul mare antrenor care era de-acolo, legendă la rându-i, şi care va fi veşnic „ca de-acolo”, se numeşte Del Bosque. Omul dat afară de la Real după ce a câştigat ultima „Champions' League” din vitrina clubului. Încercaţi să alăturaţi imaginile celor doi şi veţi înţelege exact ce vreau să spun. Real este cea mai bună echipă din lume veşnic. Şi aduce, parcă deja tot veşnic, cei mai nepotriviţi antrenori. Cred că Trapattoni, dacă mai trăieşte, ar fi bun. Dacă nu, Klopp. Du-te, Mourinho, du-te. Du-te-n ...