Am avut parte de un weekend ca în titlu: întâmplări care de care mai bizare, surprize de toate felurile, întoarceri de rezultate când nu se mai aştepta nimeni, ce mai, spectacol în toate direcţiile. Am luat-o încă de sâmbătă la prânz când, după ziua de şcoală în contul săptămânii libere care va veni, am prins repriza a doua în Areni, unde am ajuns când era deja 1-1. O fi sau nu neverosimil să pierzi jucând acasă cu unii care iau tot câte 4-5 goluri pe meci, care joacă şi cu un om mai puţin, ba mai ai parte şi de un arbitraj cu totul favorabil? Explicaţia e simplă, mi-a dat-o vecinul de bancă şi de suferinţă, profesorul Ovidiu Căldăruş, în stilu-i incomparabil: „Nu-i vezi cum aleargă, parc-ar fi în saci!?”. Mai târziu puţin, l-am revăzut, după exact un an, pe Ronnie. O'Sullivan. Campionul mondial care a vrut să abandoneze snooker-ul după titlul câştigat la ultima ediţie. Ronnie, fără de care acest sport este de-a dreptul insipid, indiferent de cât de buni or fi Higgins, Trump, Robertson ori Murphy. Ronnie e altceva, e un one man show cam cum erau Năstase ori Dobrin. L-a zăpăcit pe ălălalt, nu tocmai un nimeni: 10-4, făcându-i pe comentatori să spună că parcă ăla, şi nu Ronnie, „vine după un concediu de un an!!”. Ca neverosimilul să fie complet, cică în ultimele 4 luni Ronnie a... lucrat într-o fermă şi nu s-a atins de tac! Zău că p-asta chiar n-o cred. Pe înserate, fotbal: cum vi se pare o victorie în deplasare a unei echipe, Rapid, cu jucători neplătiţi de vreo 2 ani (unii, că alţii cu restanţe... doar de un an!), aflaţi în grevă, care nu s-au antrenat toată săptămâna şi care erau hotărâţi nici să nu se prezinte la meciul pe care totuşi l-au câştigat, după ce au fost conduşi cu 1-0 şi au rămas şi cu un om mai puţin!?! Tot atunci, în campionatul Spaniei, Valencia n-a jucat nimic cu Malaga, preţ de 24 de minute, apoi, în doar 6, le-a umplut ălora poarta cu 4 goluri! În fond, Malaga nu-i vreun Manchester City, care se îndrepta sigur către victorie la Londra, cu Tottenham. Numai că dincolo de minutul 70, parcă prin 72 sau 73, odat' i-a apucat pe ăilalţi nebunia. ... Şi au dat campioanei City 3 bucăţi în 4 minute! Şi tot neverosimil mi se pare să iei 7 medalii cu 3 gimnaşti (din 4 trimişi acolo!) la Europene. Ori să-l vezi pe Grosjean pe podium la Formula 1!