Nu-mi aduc aminte de o seară în care să fi văzut atât spectacol fotbalistic cât mi-a fost dat să urmăresc alaltăieri. Nu ştiu dacă am mai întâlnit atât de mult dramatism ca la Borussia – Malaga şi la alt meci pe lângă legendarele Italia – Germania de la Mondialul din '70 şi finala Champions League Manchester – Bayern de acum vreo zece ani şi mai bine. Sunt cu atât mai fericit că am putut urmări ambele partide şi mai ales fiindcă într-una din ele şi-a adus consistent contribuţia Real-ul meu (e drept că mai mult prin golurile primite decât prin cele înscrise!). Pentru cei chiar interesaţi de starea mea emoţională, mă simt obligat să afirm, întru liniştirea lor, că: nici o secundă nu am avut vreo emoţie în privinţa calificării, iar la 3-1 pentru Galata m-am bucurat din toată inima pentru golul lui Didier Drogba, celălalt mare fotbalist al planetei (alături de Ibra) care n-a avut şansa de a juca vreodată la Real. Cât priveşte evoluţia scorului, trebuie să fii copil ca să-ţi închipui că Galata ar putea vreodată să înscrie de 5 ori la rând în poarta Real-ului. Era însă cumva de la sine înţeles că unul, două goluri, trebuia să primim, că doar nu era să-i lăsăm pe fanii lor complet bosumflaţi. Dincolo, la Dortmund, am ţinut cu Malaga, de dragul nebuniei care este sinonimă cu fotbalul. La 0-1, Malaga era calificată. La 1-1, tot ea. La 1-2, încă mai sigur. În minutul 91, dădeam pe dinafară de bucurie, tot la 1-2. La 2-2, în minutul 92, tot aşa. La 3-2, nu mi-a mai rămas decât să sper că la tragerea la sorţi de mâine o s-o prindă Real, fiindcă o echipă care ia 2 de la Malaga, acasă, poate primi vreo 4 şi de la Real. Pentru a trage o concluzie, am să spun că fotbalul jucat de toate cele 4 echipe alaltăieri a fost luminos, încântător, aproape divin. Este exact ceea ce aşteaptă orice om care se duce pe stadion ori porneşte teşevizorul pentru a vedea un meci. Nici măcar unul din cei 4 antrenori ai acestor echipe nu visează scoruri de 0-0 nici când are coşmaruri. Îi poate explica cineva chestia asta simplă imbecilului de la Naţională?