Doru POPOVICI

Trăim vremuri absolut ciudate, în care ne dorim mari performanţe sportive, care la rândul lor devin motive de bucurie mai mare sau mai mică pentru mulţi dintre noi. Pe vremuri, gloria sportivă părea suprema recompensă, chestiunea materială fiind cu totul desprinsă de latura strict sportivă. Cu toate că marile succese se recompensau printr-o butelie sau prin ridicarea unei Dacia 1300 mai devreme de 6 luni decât erai programat, sportivii îşi vedeau de treabă, reuşind adesea (oricum, mult mai frecvent decât în ultimii 10-12 ani) performanţe excepţionale. Aici se poate vorbi şi despre patriotism, mai ales la nivelul echipelor de club, unde mercenarii pur şi simplu nu existau. Între timp, în toată lumea, deci şi la noi, optica s-a răsturnat complet, ajungându-se la situaţii de-a dreptul paradoxale: în urmă cu câţiva ani, atât Chelsea cât şi Arsenal au reuşit performanţa de a disputa partide în care n-aveau nici un jucător (şi nici antrenor!) englez pe teren ori pe bancă. La fel şi la noi, unde CFR Cluj a jucat de mai multe ori cu 1-2 români pe teren. Evident că totul se învârte în jurul banilor, iar aici trebuie făcute nişte precizări. Prima ar fi aceea că echipele mari care caută performanţa maximă fac investiţii enorme, un jucător de-al lor costând cât toţi jucătorii din campionatul nostru de fotbal. A doua este că sunt şi echipe care cumpără fotbalişti străini „second hand”, care în ţările lor n-au rupt gura târgului, încropind nişte echipe oarecare, care uneori pot avea ceva realizări, dar în nici un caz pe termen lung (CFR Cluj, că tot veni vorba). Dincolo de investiţia iniţială în oameni / sportivi, importantă e însă continuitatea. Iar asta înseamnă în primul rând salarii. Stau şi mă întreb cât tupeu sau câtă nesimţire trebuie să zacă într-un patron care rage că vrea performanţă de la fotbaliştii lui, iar în acelaşi timp nu reuşeşte el însuşi performanţa de a le achita salariile. De aici încolo, intrăm pe tărâmul basmului: Rapid câştigă aproape tot de la o vreme, deşi salariile par a fi dispărut cu totul din Grant. Dinamo, la fel, a bătut mai tot de la reluarea campionatului, iar banii pe vreo 4 luni au fost primiţi abia săptămâna trecută. În acelaşi timp, Vasluiul, Astra şi Cluj (CFR) unde n-au fost niciodată problema cu banii, o iau din toate poziţiile şi de la toţi împiedicaţii. Înţelegeţi ceva?