Am observat tendinţa de a pune pe seama ghinionului rezultatul de egalitate al Şahtiorului în meciul cu Dortmund. Chiar şi aşa, primii vinovaţi tot ucrainenii sunt, fiindcă şi-au oferit şansa (da, chiar aşa!) de a avea ghinion! Dacă Lucescu a declarat astă-toamnă că n-a mai putut să-şi motiveze jucătorii la meciul cu Juve, pentru obţinerea unui amărât de egal care califica ambele echipe, atunci el este unul dintre coautorii acestui ghinion.
Celtic putea fi adversara lui Şahtior şi, chiar fără decizia tembelă a antrenorului scoţian de a-l titulariza pe nigerianul Ambrose, acum la Doneţk s-ar fi văzut sferturile. Apropo de Ambrose, cică a fost întrebat dacă se simte în formă ca să joace cu Juve, răspunsul său fiind favorabil. După zile întregi de sărbătorire a succesului la CAN? Putea spune orice, era euforic! Dar şi antrenorul scoţian are nasul roşu, aşa că se explică.
Revenind la partida Şahtiorului, trebuie spus că Dortmund a meritat cu prisosinţă rezultatul de egalitate, chiar dacă a avut parte de conjuncturi favorabile pentru a-l obţine. Fază ca la primul gol nu se întâlneşte nici la copii sau old-boys! Lewandowski a luftat penibil, în mod normal ar fi trebuit să-şi ascundă capul ca struţul, însă tocmai acest luft i-a aşezat mingea într-o poziţie neaşteptată, pentru că Fernandinho intrase ca disperatul şi îl cosise pe coechipierul Cigrinski, amândoi imitând la perfecţie nişte gândaci răsturnaţi. La golul din final greşeala n-a mai fost aşa flagrantă, dar cu puţină atenţie se putea conserva acel minim avantaj care nu asigura nimic, dar măcar puteam vorbi despre o victorie, ceea ce era enorm la nivelul de pregătire la care se află acum Şahtiorul. Rămâne ca în aceste trei săptămâni Lucescu să ridice ştacheta şi să forţeze calificarea pe terenul nemţilor. Va fi foarte greu, Borussia este o echipă şi deşteaptă, şi frumoasă, şi devreme acasă. Şi dă gol devreme acasă, voiam să zic!
Meciul vedetă al săptămânii, Real-Man. United, s-a terminat şi el în coadă de peşte, iar Mourinho a ajuns deja într-o poziţie puţin spus incomodă: pentru a nu termina sezonul încă din primele zile ale lui martie (!), trebuie să întoarcă în deplasare rezultate de egalitate cu goluri şi în Cupa Regelui, şi în Liga Campionilor. Şi cu ce adversari!
Nu pot şti ce vor fi făcut echipele noastre în Liga Europa, oricum argumente de care să ne agăţăm nu prea aveam, dar am aflat de protejarea lui Chivu prin neconvocare. Oare Stramaccioni, când vorbea despre „dezamăgirea unei naţiuni”, s-a dorit a fi subtil?