Gabriel MANȚĂ

După un intermezzo obligatoriu pentru Balonul de Aur, să ne întoarcem la oile noastre. Startul jocului este încă foarte îndepărtat, iar meciurile din stagiile de pregătire trezesc doar interesul diverselor televiziuni, rămâne de văzut dacă tot ele îşi vor asigura audienţa. Aşadar tot chestiunile colaterale ne reţin momentan atenţia. Cum scapă Rapidul, dacă o ia la vale şi Dinamo, poate se duc şi U Cluj sau Gloria Bistriţa. Iar ăsta e doar preambulul unui an tulbure. La capătul sezonului de primăvară ne poate aştepta un format redus de 12-14 echipe, cu play-off şi play-out. Mulţi văd acest sistem ca pe o binefacere, ca o trecere care trebuia făcută demult, şi nu de nevoie. Nu mă număr printre cei care împărtăşesc această părere. La vremea respectivă, adică acum vreo 10 ani, am argumentat şi am să reiau acum, făcând o paralelă cu felul în care pleda Nick Hornby pentru fotbal în cartea sa, Febra stadioanelor. Vă reamintesc, frumuseţea unui gol vine tocmai din raritatea sa. Acelaşi lucru şi cu derbiurile Steaua-Dinamo. Partizanii play-off-ului pe asta marşează, vom avea mai multe meciuri Steaua-Dinamo (şi altele, desigur, dar ăsta e scos în faţă). Presupunând că astfel de partide chiar ar fi frumoase, am avea ce vedea, ar fi adevărate sărbători etc, tot n-ar trebui să abuzăm de ele. Hai să ciocnim ouă roşii în fiecare lună! Hai să ne îmbătăm în fiecare zi! Hopa, ăsta chiar n-a fost un exemplu nimerit, unii chiar o fac... Însă nu mai are farmec nici măcar pentru ei. Asta salvează ceva deosebit, să rămână deosebit. Dacă îl transformăm în ceva comun, farmecul piere. Dar dacă mai pui şi faptul că „unicul derbi” este în realitate unul de multe ori derizoriu în teren, iar printre suporteri stârneşte porniri violente?! Mai multe derbiuri, mai mulţi călători aflaţi la momentul inoportun pe stradă, prin tramvai sau metrou, mai multe magazine cu obloanele trase preventiv pe traseele galeriilor. Iar toate astea trebuie triplate, căci rapidiştii n-or fi nici ei mai prejos!