Gabriel MANȚĂ

La precedentul verdict în dosarul transferurilor mă lansam într-o falsă tiradă împotriva procurorilor, care ceruseră 20 de ani de brutărie pentru împricinaţi şi se aleseseră cu praful de pe tobă. Acum mă gândesc că ar fi legitimă o tiradă împotriva primului complet de judecată, ăla cu achitarea. Dar, cum mai există o instanţă de judecată, n-aş vrea să-i pângăresc aiurea, poate lotul greucenilor din fotbal va beneficia de o nouă achitare, încurcate fiind căile cucoanei legate la ochi. Majoritatea suporterilor sunt sceptici, ei nu cred că grangurii vor face vreo zi de puşcărie. Dar dacă face Năstase (Adrian, nu Ilie), de ce n-ar face şi ei?! Şeful ANAF va avea şi el acces la lumea liberă doar prin intermediul unui laptop cu legătură la internet, că altele sunt vremurile acum. Edmond Dantes să te cheme şi n-ai mai risca să evadezi din castelul d’If dacă ai avea acces la Facebook! De-aia zic, să nu ne grăbim. Emem Stoica zice că a primit mesaje de susţinere, dar sper că bravează şi suporterii Stelei ştiu să facă diferenţa. Bine, nu mă refer la ăia care se excită când îl văd pe Gigi pe capotă…

În altă ordine de idei, l-am avut comentator la finala Turneului Campionilor pe cel care a fost la o mustaţă de salatieră, vorba lui Toma Caragiu. Ion Ţiriac, într-un studio care nu a dat reclame în pauze! Oricât de blamabil ar fi, oricât l-am dispreţui pentru masacrul pe care el îl numeşte vânătoare, omul are toată autoritatea din lume pentru a se exprima pe marginea sportului cu racheta, chiar dacă se autoîncadrează în epoca de piatră a tenisului. Iar pe lângă autoritate, are şi un strop de farmec. Gramatica sa este aproximativă, dar acceptabilă pentru un miliardar în valută. Vorba cuiva şi mai celebru, vă daţi seama unde ar fi ajuns dacă se preocupa să scrie şi să citească? Paracliser la biserica din sat... Şi politeţea sa este tot aproximativă, pe mama lui Roger prezentând-o ca doamna Federer, în timp ce pe Federer senior l-a „introdus” ca fiind... taică-su! Intuiţia sa în ale jocului i-a jucat feste numai o singură dată, când Federer a împins jocul în tie-break, cu o minge „care nu era în cartea de tenis”. Mirarea sa a fost sinceră, adresându-i lui Federer un „bravo, domnule!” mai expresiv decât toate epitetele binecunoscute ale comentatorilor de meserie. Cât despre finala propriu-zisă dintre Djokovic şi Federer, să mai adăugăm că eleveţianul a avut în primul set două serii de 9-1 la puncte şi tot l-a pierdut! Să-i spunem şi noi „bravo, domnule!” sârbului, căci când repeţi aproape la aceeaşi scară scenariul din finala US Open din 2011 (atunci, finală cîştigată de la două mingi de meci pe serviciul lui Federer – acum, set secund şi totodată meci câştigat în aceleaşi condiţii!), chiar meriţi să fii campionul campionilor.