Gabriel MANȚĂ

Domnilor microbişti, marele derby a fost un fâs. Grande Bonetti, de la Dinamo, are un stil de joc cu care putea bate Steaua, la noroc, dar n-are şanse să treacă de Bistriţa sau Ceahlăul. De fapt, acest italian este un impostor în ale antrenoratului, nu este dedicat muncii sale, îl interesează să aibă cât mai mult timp liber şi are războaie de dus pe prea multe fronturi. De exemplu, nu mă poate convinge nimeni că un atacant ca Andrei Cristea a devenit aşa repede un jucător nevolnic. Mai nevolnic decât numitul Alvarez, care se rupe o dată la două sprinturi?! Nici găselniţa cu Grigore mijlocaş nu i-a ieşit. Acesta are pe conştiinţă golul doi, când a preluat pe respingerea defensivei steliste, pe la 40 de metri, şi a stricat o fază promiţătoare cu o pasă între cei doi coechipieri din flancul stâng. A urmat contraatacul stelist, pe aceeaşi parte, Grigore a încercat să închidă în tuşă, dar mingea i s-a strecurat printre picioare, a ajuns la Tănase, apoi mai departe spre Rusescu. Deci, la o singură fază, Grigore s-a făcut de râs şi la construcţie, şi la recuperare. Nici cal, nici măgar. Un alt om foarte slab al dinamoviştilor a fost Cătălin Munteanu. În prima repriză l-am suspectat că trimite centrări prin spatele porţii doar ca să mai crească numărul şuturilor în caseta tehnică! Iar desăvârşirea prestaţiei sale a fost la acea intrare din spate asupra lui Chipciu. Într-adevăr, poate un arbitru britanic n-ar fi dat penalty, dar de ce să-i oferi belgianului circumstanţe? După meci am auzit poveşti aiuritoare despre jumătăţi sau sferturi de penaltiuri, de ajungi să crezi că nu se mai poate nici strănuta în careu. Singura culpă deplină a arbitrului este intervenţia lui Chipciu la Matei, una de roşu, pe lângă lovitura de pedeapsă cuvenită. Însă şi aici există o anume conjunctură. Ţucudean se prăbuşeşte ca la sincron cu Matei, obturând câmpul vizual al fluieraşului străinez, care n-a putut vedea de ce a căzut Matei şi, cum la carte scrie că nu dai dacă nu eşti sigur, a lăsat jocul să curgă. Un arbitru mare mai are şi intuiţie, dar aici n-a fost cazul. Mai bine să-i acordăm lui Rusescu laudele ce i se cuvin pentru plasament, inteligenţă în joc şi acurateţea absolut remarcabilă cu care loveşte mingea. Nu degeaba îl cheamă Raul!