Doru POPOVICI

Alaltăieri, la orele dimineţii, începusem deja să visez la o victorie în Turcia, fie ea şi cu 1-1! Ideea e că un egal acolo ar face cât o victorie. Mă gândeam însă de-a dreptul la un scor favorabil (1-2 mi se părea cel mai plauzibil) bazându-mă pe forma bună a lui Torje şi a lui Stancu, pe revenirea lui Mutu şi pe inspiraţia lui Marica. Mi-a trecut însă predispoziţia euforică la o zi distanţă, adică ieri, când încă de pe pagina 1 Gazeta Sporturilor anunţă că în formula de start preconizată de Piţurcă este anunţat... Cociş!!! Prima întrebare, cred eu, pe deplin normală şi justificată care-ţi vine în minte la aflarea chestiei ăsteia e: „Da’ ăsta mai trăieşte!?!”. Iar continuarea logică ar fi: dar mai joacă pe undeva? Şi încă: dar a jucat vreodată!? Că la Naţională, de câte ori l-am văzut, n-a jucat nimic. Absolut nimic. Părea adus acolo doar ca să-l facă să pară genial pe un neisprăvit ca Codrea. Sau Rădoi. Asta ca să nu mai vorbim de Florescu, cu care zău dacă îmi aduc aminte dacă numitul Cociş a făcut vreodată pereche la mijlocul prea răbdător al gazonului. Apropo: cum de lipseşte chiar Florescu? S-a retras? N-o fi oare titular acolo, la echipele din Liga a IV-a finlandeză sau malgaşă? Oricum, avem de ce să ne temem: lipsa lui Florescu e pe deplin compensată de prezenţa lui Cociş. A cărui prezenţă în lot, inexplicabilă pentru omul obişnuit, normal, este analizată pe larg în pagina a 3-a a amintitului ziar de ieri, pe baza tacticii preconizate de Piţurcă (dacă putem numi asta tactică): să pârjolească gazonul, factorul-cheie fiind tocmai numitul Cociş, cu rol de al doilea „închizător”. Între altele, nu m-am lămurit care-i primul, dar asta-i altă poveste. Iar acum vine şi explicaţia îngrijorării mele: aşa cum am mai spus, un 1-1 ar fi un rezultat foarte bun. Dar ca să-l obţii, nu poţi juca la 0-0. Adică să intri (a câta oară, Piţurcă!?) chitit doar pe distrugerea jocului ălorlalţi. Să-ţi asumi (a câta oară, Piţurcă!?) rolul de victimă care, cu mult noroc, să-l păcălească pe călău. Aşa a reuşit România să joace cel mai urât fotbal văzut vreodată la un turneu final, în 2008, în Elveţia. Fiţi atenţi: dacă-l vedeţi în echipa de start pe Cociş, luaţi-vă gândul de la două chestii: şi de la victorie, şi de la egal. Când joci de la 0-0, o iei.