La mari victorii, există un domn care face ca visul rău, de crezi că e electrocutat sau măcar sub influenţa prafurilor de mare risc. Se numeşte Becali George, iar alaltăieri seara, după 1-0 cu CFR Cluj, părea în pragul unei crize de epilepsie. Poate pentru prima dată în istoria ieşirilor sale necontrolate avea deplină justificare: Steaua s-a impus clar, a dominat net partida de la un cap la celălalt însă înainte de orice altceva, şi-a luat o mare apăsare de pe creier (presupunând că există aşa ceva la domnul Becali) învingând singurul contracandidat cu adevărat serios la titlul naţional. Culmea e că până şi domnul Becali a renunţat să-şi mai alinte angajaţii cu „tiki-taka, Barcelona!”, fapt care demonstrează fără dubiu că vremea gloriei supreme a Barcelonei s-a cam stins (sau e pe cale de a o face), ceea ce s-a probat cu vârf şi îndesat cam la aceleaşi ore la care Steaua făcea instrucţie cu Clujul. Am urmărit, aşadar, un El Clasico aproape geamăn cu cel din Supercupa Spaniei (meciul tur, cel de la Barcelona) în care un Real dezlănţuit i-a desfiinţat pe Messi, Iniesta şi ceilalţi, înaintea deschiderii scorului ratând 4 ocazii mari, dintre care două enorme în aceeaşi fază. După bijuteria de gol a lui Ronaldo a intrat în scenă piticuţul ăla genial şi a întors scorul întocmai ca în Supercupa aia despre care vorbeam. S-a petrecut însă ceea ce am remarcat însă de astă-vară: lui Real nu îi mai este frică de Barca. Nu mai vezi izmene tremurând pe Ramos ori DiMaria, ceea ce contează enorm. Aşa că egalarea a venit firesc, iar ultima mare ocazie a fost tot a Real-ului. Acest 2-2 este o victorie morală şi mă face să cred că începutul foarte prost de campionat e o amintire şi că de acum înainte Real va defila atât în campionat cât şi în Champions’ League. Cu o condiţie: ca Iker Casillas să-şi revină cât de cât, pentru că aşa de prost ca în ultimele două luni nu a apărat niciodată în viaţă. Revenind la noi acasă, dincolo de veselia lui Becali am mai văzut un moment de o veselie supremă: cel în care Nae Manea a aruncat cu targa după arbitru. Care arbitru nu văzuse, la 10 metri distanţă, că unul scoate mingea de două ori de dincolo de linia de fund, pasează, şi se face 1-0. A plecat, totuşi, viu.
( 9 oct 2012, 23:30:25