Acum doi ani, în Africa de Sud, Italia îşi atingea limita de jos. Termina ultima în grupă, fără victorie. Nici măcar împotriva Noii Zeelande! Uriaşă greşeală a lui Lippi, acea de a reveni pe banca naţionalei după triumful din 2006, izvorâtă dintr-un orgoliu pe care “Paul Newman” nu-l lăsa să se întrevadă. A fost momentul în care la cârma Squadrei Azzurra a fost numit antrenorul Fiorentinei, Cesare Prandelli. Acesta nu avea mari performanţe la activ, doar reputaţie de strateg şi pedagog, el reuşind să scoată la iveală, şi să şi exploateze, părţile bune ale jucătorilor-problemă. Adrian Mutu este dovada vie. La naţională, Prandelli şi-a făcut treaba, Italia s-a calificat fără probleme, sunt convins că ar fi făcut-o şi dacă Serbia nu era penalizată. Ca grup, a trecut prin multe formule şi încercări, percepţia generală fiind că nici nu mai avea materie primă de calitate la dispoziţie. De exemplu, cel mai bine e reprezentată Juventus, adică echipa care a câştigat titlul cu un număr neverosimil de remize! Pe ultima turnantă a mai survenit şi suita aceea a meciurilor de pregătire, fără gol marcat. Oamenii de atac ai lui Prandelli erau priviţi cu circumspecţie. Di Natale e cam trecut, Cassano vine după probleme grave de sănătate, Giovinco e cât fanionul, Giuseppe Rossi se accidentase şi oricum nu avusese o stagiune strălucită la Villarreal, cu care retrogadase, Borini nu era titular fix la Roma, iar Balotelli... bomboana pe colivă! Nici nu i-a luat mult să-şi dea în petec, faza aceea cu un coechipier care îi astupă gura cu palma făcând deliciul presei. Când a fost întrebat despre excentricităţile lui Balotelli, Cassano a răspuns că el făcea şi mai rău! Această trupă a lui Prandelli seamănă cu un comando din filmele acelea în care pentru o misiune considerată imposibilă sunt aleşi numai soldaţi din batalioanele disciplinare. Bineînţeles, cu un mod de abordare atipic, nemţii sunt făcuţi varză. Dar asta deja s-a întâmplat, în semifinală! Să fiexistat resurse pentru o ultimă lovitură? Dumneavoastră cunoaşteţi răspunsul.