Gabriel MANȚĂ

Nu ştiu dacă Jose Mourinho chiar a dat sfaturi portughezilor, dar, ca un mentalist ce se află, sigur a transmis sfaturi şi Spaniei! La Roja a ajuns să deturneze sensul iniţial al jocului numit tiqui-taca, acela de a produce goluri şi spectacol, într-un instrument de tortură pentru adversari, foarte aproape fiind şi spectatorii, dacă nu cumva sunt spanioli. Ceva s-a petrecut în laboratoarele paselor spaniole, poate a început să le lipsească ingredientul vârstei adecvate, poate e şi suprasaturaţia unui sezon în care Realul şi Barcelona au jucat aproape toate meciurile posibile. Barcelona chiar pe toate minus unul! În schimb, ce există sigur este motivaţia. Această generaţie ştie că are şansa de a intra definitiv în istorie şi o va face cu orice preţ. Inclusiv acela de a fi blamată de restul lumii. Se va întâmpla asta un timp, după care performanţa în sine va prima. Deocamdată, jocul spaniol mai are doar respectul tehnicienilor, care ştiu cât de redutabilă e tactica aplicată de Vicente Del Bosque şi cât de calificaţi sunt cei care o pun în practică. Spaniolii n-au mai primit gol de o eternitate în meciurile eliminatorii. Dar şi când vor primi! Cristiano Ronaldo a fost atât de aproape în minutul 90 al semifinalei, când a ales soluţia unui şut cu stângul, cu mingea ducându-se aiurea în peluză. Dacă avea parte de faza asta mai devreme, când era proaspăt, poate ar fi încercat o simulare a şutului, cu întoarcere spre interior, pe dreptul. Dar nu mai contează, Ronaldo a avut şansa lui, inclusiv destule lovituri libere, şi degeaba. Rămâne ca alţii să se ocupe de această Spanie în finală. Nu e exclus ca acolo spaniolii să ridice nivelul şi să vedem şi cealaltă faţă a jocului lor de posesie, cu combinaţii verticale, pătrunderi, un-doi-uri, goluri. Dar pentru asta ar trebui să-l mai vedem în teren şi pe Fernando Torres, măcar din superstiţie, ca autor al unicului gol din finala de acum patru ani.