Gabriel MANȚĂ

Frustratele campionatului românesc şi-au disputat finala Cupei ca pe ultimul loc în ultima barcă de salvare de pe Titanic. Disperarea de a nu li se scurge toată munca unui an printre degete a făcut să avem parte de un meci urât, care nu putea fi decis decât de un detaliu. La final, rapidiştii au încercat s-o dreagă, spunând că unii au jucat şi alţii au câştigat. Aiurea, şi până la deschiderea scorului ce jucase Rapidul? După aia, normal că au năvălit în atac, dar nici jumătatea aia de oră din final nu le dă dreptate. Asta pentru că a ataca nu se suprapune neapărat cu a juca spectaculos. Degeaba atacă Rapidul lui Lucescu junior din moment ce nu ştie să facă aşa ceva! Spectacol făcea dacă reuşea să dea vreo două-trei boabe. Totuşi, am aflat de la antrenorul cu cercel că Rapidul a ieşit cu fruntea sus. Culmea e că nu am văzut pe nicăieri suporteri giuleşteni cu pieptul umflat de cât de mândri se simt. Dimpotrivă, se cam bucură că scapă de acest antrenor-pierzător. Care, nu pot să nu-mi aduc aminte, avea satisfacţii platonice gen “în acest sezon i-am bătut de patru ori pe cei de la Vaslui”. Deci ce bine ar fi să fie desfiinţate echipe ca Târgu Mureş sau Chiajna! Sau… “am câştigat cu 5-0 la CFR Cluj”. Aşa, şi? Ăia au ieşit campioni, iar o vorbă veche din fotbal spune că mai bine baţi de 5 ori cu 1-0 decît o dată cu 5-0!

Dincolo, la Dinamo, bucurie uşor alienată, ca unora cărora le-a luat apa casa, dar acum exultă că măcar le-a rămas coteţul porcului. Se bucură ei, vorbea aceea, dar purceaua e moartă în coteţ. Pe acest succes va fi clădit eşecul din sezonul viitor, cu Bonetti şef de lucrări. Dacă mai adăugăm şi mişcările de mari strategi ale conducătorilor, gen Platini, avem imaginea clară a falimentului în care se bălăceşte Dinamo. Sezonul ăsta şi-a mai furat-o şi de la Steaua de două ori, ca să fie tacâmul complet. Cupa asta le pică de minune mai ales şefilor. Puţin praf în ochi suporterilor şi multă bravadă pentru sezonul viitor. Hai că se poate! Chiar şi mai jos de locul 5.