Gabriel MANȚĂ

Fericirea n-are acelaşi gust dacă nu eşti chinuit de îndoieli. Ca pictorul acela din Viaţa lui Mihai Eminescu, a lui G. Călinescu, care picta frumos, dar fără fior, pentru că nu cunoscuse suferinţa. Dacă Manchester City ar fi fost echipă nemţească ar fi bătut cu 4-0 şi spectatorii şi-ar fi diluat fericirea pe parcursul celor 90 de minute. Dar când toată această fericire se concentrează în numai două minute, asta după ce ai fost sugrumat în braţele încleştate ale deznădejdii, atunci da, simţi peste poate fericirea. Te inundă, te copleşeşte. Am simţit-o şi eu, pentru că am intrat în pielea suporterilor-cetăţeni, empatizam cu ei, îmi imagineam cu ce stare veniseră la stadion şi le puteam trăi stările la 1-1, la 1-2, apoi către final, când păreau abandonaţi de zeul fotbalului. Nu ţineam cu City decât ca unul care îşi doreşte trofee şi pentru cei care tânjesc cu zecile de ani după unul sau, mai mult, dintotdeauna (allez, allez, Montpellier! – deşi nici cu PSG n-ar fi fost rău). De-aia am ţinut cu Bilbao, de-aia o să ţin cu Chelsea. Mai aveam un motiv pentru a ţine cu City, antrenorul Roberto Mancini. Pe când era jucător, şi încă unul tânăr, a câştigat cu Sampdoria, ca să vezi, unicul titlu de campioană din istoria acestei echipe. Încă de pe atunci eram suporterul pionierilor în fotbal (pe vremea aia sensul cuvântului pionier era alterat, dar nu din vina lui). Oricum, pot spune că am întâlnit nişte sentimente pentru prima dată în fotbal la această izbândă epopeică a lui City. Coborând în timp, îmi dau seama că aş fi putut ajunge în acelaşi loc, poate şi mai departe, la sfertul acela blestemat cu Suedia, în ’94. Dacă treceam atunci, mai ales după 11 metri, ar fi fost într-adevăr magic.

Ceilalţi fotbalişti din Manchester au primit cu demnitate vestea, aş fi naiv să cred că vreunul dintre ei s-a bucurat în sinea lui pentru ceilalţi, dar mi-ar plăcea ca măcar unul să fi simţit asta. În definitiv, i-au învins în ambele meciuri din campionat! Iar atunci când câştigi o Ligă a Campionilor aproape în acelaşi fel, trebuie să fii pregătit şi pentru cealaltă postură.