Mihai Costea trece printr-o dramoletă. Iubirea vieţii sale de fost fotbalist-speranţă îi este negată de Gigi Becali. Nu se ştie dacă din acest motiv sau direct din cauza iubirii-bibelou de porţelan, numitul Mihai Costea reuşeşte o performanţă greu de conceput cu ceva timp în urmă: să fie mai slab şi decât frate-său Florin! Pare greu de crezut, dar cineva i-a sucit minţile. Chiar dacă nu prea le poartă asupră-i, cineva tot i le-a sucit. Cine putea reuşi aşa ceva, dacă nu tot o fiinţă la fel de nedeşteaptă, una care s-a siliconat când încă era minoră! Dar să nu fiu mai rău decât simt, nu e obligatoriu ca oamenii să aibă minte, ci suflet. Poate că junii ăştia se iubesc sincer, nu mai pot unul fără altul, iar Gigi Becali se pune de-a curmezişul. Fata vine la televizor, plânge şi suspină ca o garofiţă de fiţă şi anunţă că gata, îi redă libertatea lui Costea pentru că nu vrea să-i pericliteze cariera. Cum ar veni, se sacrifică. Dar ce se întâmplase de nu-i mai ieşeau băietului driblingurile? Într-o seară, Costea a plecat din cantonament tocmai la Sibiu, unde sufletul-pereche trebuia să particpe, contra cost, la inaugurarea unui local de lux. Ca urmare, stelistul a fost scos din lot, amendat cu o sumă de vreo 20 de ori mai mare decât ar fi putut câştiga sufletul la inaugurare, iar Gigi Becali şi-a făcut şi el numărul pe spatele lor. Soluţia identificată de iubita atacantului oltean a fost la revedere-pa. Păi nu e prea mare suferinţa? Îi frânge inima, dar îi salvează cariera, lucru valabil şi pentru ea. Dar dacă s-ar căsători micuţii? Cu sufletele ar fi în rai, cariera lui la adăpost. Mai rămâne cariera ei, că doar o femeie la casa ei nu mai pleacă noaptea de acasă. Ei, aici trebuie lămurită că şi-a atins scopul în “carieră” şi deci poate trece la nivelul următor. Asemenea cariere au un unic scop, de a agăţa un fraier cu bani şi a-l sacrifica la altar. Iubire dacă e, e bonus. Ăsta e rostul pentru care se duc să danseze lasciv pe baruri, să se ude cu şampanie, să meargă elegant în patru labe şi câte şi mai câte… Poate să fie unul ca Iri, după cum pot nimeri şi în raza vizuală a unui fotbalist. Nici măcar una ca Adelina nu şi-a permis să-l refuze pe Chivu pe motiv că are o carieră, deşi a ei era una încă respectabilă! Aşa că hai cu pirostriile, că nea Gigi e naş de meserie.