Doru POPOVICI

Etapa de vineri-luni am urmărit-o aproape în întregime, adică mai puţin meciul transmis de Dolce. Asta, spre deosebire de etapa marţi-joi, când am alte priorităţi (campionat în Anglia şi Spania, Cupă în Franţa, Italia şi Germania, cu meciuri nebune, eliminări de mari favoriţi, fotbal pe viaţă şi pe moarte, din care pe la noi nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată), propunându-mi să urmăresc doar golurile, tehnica fiind una simplă: urmăresc online desfăşurarea, iar când se înscrie trec pe televizor pentru a vedea pe ecran mai mare cum s-a înscris. Din înşiruirea zilelor în care se joacă, aţi observat probabil că nu mai există zi de pauză în România fotbalistică. Se joacă zi de zi, ceea ce pentru spectatori nu e rău deloc. Problema e însă ce facem cu fotbaliştii. Că ăştia ai noştri, pentru care prezenţa pe gazon pare mai degrabă o corvadă ori o obligaţie contractuală şi nicidecum plăcerea de a se bucura de fotbal, parcă văd că vor claca mai întâi psihic, apoi şi fizic, admiţând (uşor hazardat) ideea că au stat totuşi cândva bine la aceste capitole. Le-aş recomanda tuturor împiedicaţilor noştri să urmărească prezenţele în teren ale lui Messi. Nu ştiu să-l fi văzut vreodată rezervă, nici măcar în meciurile de Copa del Rey, când Barca întâlnea echipe de Liga a 3-a. Ceea ce înseamnă că Messi joacă vreo 70-80 de meciuri pe an, cu tot cu cele de la Naţională, şi nu oboseşte, în timp ce ai noştri joacă vreo 30-40, în cele mai fericite cazuri, şi sunt surmenaţi nenorocire. În cele 8 meciuri din etapa trecută plus două din cea curentă, am reuşit să nu văd niciun pic de fotbal cu o singură excepţie: Vaslui, acolo unde tripleta de vis Wesley-Sînmărtean-Adailton practică fotbal adevărat, ca pe la ăilalţi. Între ei şi restul fotbaliştilor din Dizizia A este o distanţă încă mai mare decât cea dintre, să zicem, Rolling Stones şi Voltaj. Îndrăznesc să cred şi să sper că în final titlul va merge la Vaslui. Nu la Dinamo care şi prin B ar fi tot de râs, nu la Steaua unde nu există absolut nicio tactică (păi cin’s-o facă, Ilie Stan!?), nu la Rapid care joacă căcănăreşte, după chipul şi asemănarea lui Răzvan, nu la Cluj unde fotbalul s-a cam ofilit de vreo doi ani. Ar mai fi o echipă: Sportul Studenţesc. Care însă în toată istoria ei agitată n-a jucat de două ori la rând la fel.