Campania naţională antigolani bătrâni (de fapt, nu atât bătrâni cât îmbătrâniţi în rele şi în funcţii) promovată nu doar în presă, ci şi în tribune, aduce zilnic noi şi noi elemente, cele mai hazlii fiind reacţiile din ce în ce mai puţin controlate ale unuia dintre făptaşi. De altfel e şi greu să-ţi ţii nervul în frâu când vezi că porcăriile pe care le-ai văzut / auzit o viaţă-ntreagă sunt înlocuite de o chestie absolut inofensivă care însă are un impact devastator asupra neuronului neantrenat la bun simţ în general, şi la umor de calitate în special. Miliţianul Dragomir, ca orice om fără şcoală, ba şi cu profunde origini rurale, este tentat să se creadă şi deştept, confruntând flagrant noţiunile, implicit inteligenţa cu şmecheria. Ştiţi dv., şmecheria aceea jovială, de golan aparent lipsit de griji, dar dublată şi de tupeul prostului ajuns unde neam de neamul lui nu sperase că ar putea ajunge vreodată. De aici, o oarecare diminuare a instinctului de conservare, adică prostul nu-şi mai dă seama de fragilitatea poziţiei şi de riscul real ca toată şandramaua să crape. Lui Dragomir, chestia i-a ţinut o vreme. Prea multă vreme. A crezut că lătrând mai tare decât puţinii contestatari se poate eterniza în funcţie, în fond visul de aur al oricărui paranoic. Lătratul, cu nuanţe voit tandre, adică doar cu valoare de avertisment pentru contestatarul de ocazie precum şi pentru alţi eventuali amatori s-a transformat, atunci când situaţia a devenit chiar una de criză, în ameninţare pe faţă. Ce n-a priceput prostul e că tehnica asta, moştenită pe filieră milienească, e valabilă doar într-un mediu toxic, profund viciat, cum e cel din interiorul „fenomenului”, unde mi-e imposibil să cred că există vreun singur individ nemânjit. Lucrul scapă însă complet de sub control când protestul (aici, real, nu mimat) e preluat de tribună, de popor adică. La ăştia toţi cum să urli? Cu ce să-i ameninţi: cu depunctarea, cu retrogradarea!? Ha, ha. Ce să le promiţi? Cu ce să-i mituieşti? Aşa că, stimaţi concetăţeni, pregătiţi-vă să-l vedeţi pe Dragomir făcând primul pas: afară de la Ligă. Al doilea e cel nasol: înăuntru! Nu, nu înapoi la Ligă. Ci înapoi la pârnaie. Pe unde a mai fost.
(10 mar 2012, 12:20:29