Mai mult decât noi, uruguayenii sunt cei care au bifat meciul de miercuri seară. Îşi construiseră cu trudă o imagine şi nu şi-o puteau păta într-un meci în care erau cotaţi ca mari favoriţi. A ieşit un egal care n-a supărat pe nimeni, dimpotrivă. Prima repriză a fost o clară pedalare în gol, nici nu putea fi altfel cu un cuplu inedit de mijlocaşi centrali, Neagu-Pintilii. Nici Latovlevici, chiar dacă are experienţă superioară celor doi, nu este de un nivel valoric suficient de ridicat pentru echipa naţională. Asta dacă vrem să ne calificăm. Dacă doar vopsim jucători, atunci putem să-l lăsăm la vatră pe Raţ, cel care a dat două centrări de gol la cel mai bun meci al nostru din 2011, cu Bosnia. La pauză am aflat de la un jandarm că se primise o informaţie despre un grup potenţial periculos de suporteri olteni. Drept urmare, un efectiv important de colegi de-ai săi fuseseră plasaţi la intrarea în sectorul respectiv de peluză. Mă îndoiesc că a fost vorba despre olteni, căci aceştia ar fi avut repertoriu cu direcţie clară, iar în dreptul sectorului cu pricina erau expuse steaguri tricolore pe care scria Tulcea şi Galaţi. Grupul de suporteri, pe lângă scandările din folclorul tradiţional contra lui Sandu sau Dragomir, au afişat un singur banner, FRF=RMGP. Adică Roşia Montană Gold Corporation, cu bătaie clară la farsa căruia îi căzuse victimă Naşu Sandu. Victimă e un fel de-a spune. Ce a urmat nu s-a văzut la televizor, iar actul de agresiune al forţelor de ordine a fost dezaprobat de toată lumea din stadion, care ajunsese să nu se mai uite la meci, ba chiar şi unii jucători oaspeţi erau contrariaţi. Nu pot pricepe în ruptul capului această slugărnicie a jandarmilor faţă de Mircea Sandu. Pur şi simplu s-au călcat în picioare spectatori doar pentru a se confisca acel banner! Justificarea aia cu violenţa la care se răspunde cu violenţă n-are acoperire de data asta.
În fine, ca să închei cu fotbal, în repriză au apărut la mijloc Lazăr şi Bourceanu, nici ei de top, dar oricum mai aproape de standard, iar jocul s-a schimbat vizibil. Tănase a intrat ceva mai târziu şi cam degeaba. A ajuns la 25 de ani, adică pe la jumătatea carierei, şi încă sunt unii care îl aşteaptă să devină decisiv. Anul trecut l-am aşteptat şi eu. După 30 de ani îl voi aştepta să devină mare antrenor...